curtea domneasca 2016Primăria a lansat, la începutul acestei luni, anunţul pentru atribuirea contractului având ca obiect „Remediere tehnică a infiltrațiilor la Muzeul Curții Domnești, obiectiv al proiectului cod SMIS 5868, Codul de clasificare CPV: 45453000 – 7 lucrări de reparații generale și de renovare (rev.2)”.

Conform municipalităţii, muzeul este modernizat, dar nefuncţional din cauza infiltraţiilor. Valoarea estimată a achiziţiei este de 307.657,40 lei, fără TVA, din care: cheltuieli pentru investiţia de bază – construcţii şi instalaţii – 267.552,20 lei, fără TVA; organizare de şantier – lucrări de construcţii aferente organizării de şantier – 13.350,00 lei, fără TVA; cheltuieli diverse şi neprevăzute – 26.755,20 lei, fără TVA.

Termenul de primire a ofertelor este 11 aprilie 2016, ora 09.00, acestea urmând să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00.

Nu se solicită garanţie de participare, în schimb garanţia de bună execuţie este de 10% din valoarea contractului fără TVA (5% – pentru IMM-uri). Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 30 de zile lucrătoare. „Data de începere a contractului de lucrări va fi data semnării contractului de către ambele părţi şi obligaţiile Antreprenorului înceteaza dupa finalizarea perioadei de garantie a lucrarii executate, fara a limita obligatiile acestuia conform Legii 10/1995.”, se arată în anunţul municipalităţii.

De ce s-a ajuns aici

Ansamblul Curtea Domnească din Piatra Neamţ a trecut deja printr-un amplu şi îndelungat proces de reabilitare, din fonduri europene, doar că, după cum se vede şi după cum s-a spus de nenumărate ori până acum, problemele au început să apară încă din perioada de garanţie a lucrărilor.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Beciului Domnesc, după cum este precizat chiar în caietul de sarcini aferent contractului: „Lucrările la obiectivul Muzeul Curţii Domneşti – monument istoric de tip A, datare sec XVXVII, au fost recepţionate în data de 20.12.2012. Conform contractului, perioada de garanţie de bună execuţie este de 120 luni. Întrucât în perioada de garanţie, după recepţia lucrărilor de construire şi amenajare a ansamblului, au avut loc infiltraţii de apă care au împiedicat amenajarea unei expoziţii permanente şi deschiderea muzeului pentru public, s-a solicitat în numeroase rânduri Asocierii S.C. Romconstruct Holding Grup S.A. – S.C. Euroconstruct Internaţional S.R.L remedierea tuturor deficienţelor apărute la acest obiectiv. Constructorul a încercat, dar cu un rezultat de scurtă durată, remedierea acestora şi, ulterior, nu a mai răspuns solicitărilor noastre. În acest context, având în vedere şi recomandările ADRNE făcute la vizita la faţa locului cu privire la durabilitatea investiţiei, municipiul Piatra Neamţ a comandat o documentaţie tehnică în baza căreia să se stabilească soluţiile de remediere a infiltraţiilor şi apoi să se execute cu un terţ lucrările de remediere a infiltraţiilor”.

Pentru că suma nu este deloc de ignorat, am întrebat la primărie din ce bani se va plăti. „Se execută garanţia Romconstruct. Primăria nu va da nici un ban pentru această lucrare pentru că nu a expirat perioada de garanţie”, a declarat Vlad Tudor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra Neamţ.

Andreea AMARIEI

Articolul precedentFoc în parcare, 3 maşini afectate
Articolul următorBătălia pentru unirea cu Moldova – faza pe înfrăţiri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.