0:00

Bătălia pentru unirea cu Moldova – faza pe înfrăţiri, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPeste 1.000 de primari din România şi Republica Moldova se vor reuni, duminică, 10 aprilie, la Bucureşti, prilej cu care se va dezbate şi situaţia înfrăţirilor româno-moldoveneşti din ultimii peste 25 de ani. În ciuda ideilor unioniste vânturate în ultimul sfert de secol, a podurilor de flori, a drapelelor tricolore demne de Cartea Recordurilor prin dimensiuni, doar 15 judeţe (mai puţin de jumătate) din România s-au arătat interesate de înfrăţiri cu raioane din ţara vecină. Mai grav s-ar putea zice, din cele 15 doar 4 sunt din regiunea istorică ce poartă acelaşi nume (dat de sovietici) cu ţara vecină. Lacuna ar trebui să fie rezolvată duminică la Bucureşti, existând după cum lasă de înţeles Platforma Unionistă Acțiunea 2012 şi un oarecare patronaj al Guvernului României.

Comunicatul Platformei Unioniste Acțiunea 2012:

«1000 de primari de pe ambele maluri ale Prutului se vor reuni la Palatul Parlamentului din București în cadrul Conferinței Reprezentanților Comunităților Locale din România și Republica Moldova. Evenimentul organizat de Grupul Interparlamentar „Prietenii Unirii”, Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene, Platforma Unionistă Acțiunea 2012, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, va avea loc duminică, ora 10:00, în Sala „C. A. Rosetti” (intrarea A 3, S 2, dintre Parcul Izvor).

Relația specială și privilegiată dintre România și Republica Moldova trebuie consolidată și la nivel descentralizat. Fraternitatea între localități și între județe și raioane va deschide noi perspective pentru dezvoltare în domeniul economic, educațional, cultural și sportiv, al administrației publice locale. Conectăm oamenii pentru a conecta statele”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Bătălia pentru unirea cu Moldova – faza pe înfrăţiri, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn cadrul unor grupuri de lucru, reprezentanții comunităților locale vor discuta despre opțiunile de înfrățire, despre oportunitățile de colaborare și specificul proiectelor prin intermediul cărora pot fi obținute finanțări nerambursabile.

Guvernul de la Bucureşti îşi propune să stimuleze cooperarea la nivel local între România și Republica Moldova. „Vrem să privilegiem acele comune sau acele oraşe din Republica Moldova care au înfrăţiri cu comune sau oraşe din România”, a declarat în luna februarie premierul Dacian Cioloș».

Iaşi şi Vaslui, judeţe campioane la înfrăţiri

Judeţele Iaşi şi Vaslui sunt campioane la înfrăţiri cu raioane din Republica Moldova, având la activ câte 5 astfel de iniţiative. În apropiere se află Suceava cu 3 înfrăţiri. Bacăul, Botoşaniul şi Neamţul nu au făcut deocamdată acest pas, motiv pentru care li se va solicita probabil să aibă o astfel de iniţiativă, oferindu-li-se şi opţiuni: raionul Rezina pentru Bacău, Briceni pentru Botoşani şi Basarabeasca şi Cahul, pentru judeţul Neamţ. Reamintim că municipiul Piatra Neamţ este înfrăţit cu municipiul Orhei, reşedinţa raionului cu acelaşi nume. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentCurtea Domnească – Remedieri după reparaţii pe bani europeni
Articolul următorGALERIE FOTO Un şofer de betonieră a lăsat două străzi fără gaz
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.