cracaoani zamfir petre 300x199 1Petre Zamfir, fostul primar al comunei Crăcăoani, a fost condamnat, prin sentință definitivă, la 2 ani de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Bacău. Sentința a fost pronunțată în ziua de 16 noiembrie, la capătul unui proces de corupție, fostul edil și doi funcționari din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului (Liviu Jigău) și din cadrul Sistemului de Gospodăriere a Apelor Neamț (Mariana Ceangu) fiind acuzați de fraude cu fonduri europene.

Conform comunicatului DNA de la momentul trimiterii în judecată, în cursul anului 2015, primarul Petre Zamfir ”a folosit în relaţia cu Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Neamţ, documente false şi a omis să furnizeze, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul proiectului intitulat «Înfiinţare reţele alimentare cu apă, sat Magazia, comuna Crăcăoani…». O parte din documentele false depuse la O.J.F.I.R. Neamţ au fost furnizate de ceilalţi doi inculpaţi în calitate de funcţionari în cadrul celor două agenţii“.

În cadrul procesului penal, AFIR s-a constituit parte civilă cu suma de 1.313.737 lei, dar Tribunalul Neamț , care i-a achitat pe toți inculpații, a respins, ca neîntemeiate, aceste pretenții.

Magistrații de la Curtea de Apel Bacău au achimbat în totalitate sentința de la Neamț  și l-au condamnat pe Petre Zamfir la 2 ani de închisoare cu suspendare și la 2 ani de pedeapsă complementară (interzicerea unor drepturi civile, cu un termen de supraveghere de 4 ani, plus 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Crăcăoani.

Mariana Ceangu și Liviu Jigău au fost condamnați la 1 an și 6 luni de închisoare, cu amânare aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care trebuie să respecte mai multe obligații, inclusiv aceea de a anunța orice deplasare care depăşeşte 5 zile și să comunice  constant ”informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă”.

Partea care-l afectează cel mai mult pe fostul primar de Crăcăoani și care se va regăsi, cel mai probabil, în costurile biletelor firmei de transport Flozampet, este legată de bani: ”În temeiul art. 19 Cod procedură penală, raportat la art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – Bucureşti şi obligă pe inculpatul ZAMFIR GHEORGHE  (n.r. instanța va trebui să corecteze numele) la plata către aceasta a sumei de 1.313.737,28 lei, cu titlu de despăgubiri civile”.

C.M.

Articolul precedentAsociația Drumurile Bistriței anunță deschiderea apelului de selecție pentru măsura M7/1B – Sprijin pentru constituirea și promovarea formelor asociative
Articolul următorMinistrul Nelu Tătaru: ultimele informații despre dr. Cătălin Denciu