Miercuri, 23 mai, cu începere de la ora 18:00, se vor desfăşura partidele retur din semifinalele Cupei României Timişoreana (faza judeţeană). CSM Ceahlăul Piatra Neamţ întâlneşte, pe teren propriu, Cimentul Bicaz, pornind de la scorul de 0-1 (0-0), stabilit în urmă cu o săptămână, în prima manşă. Între timp, CSM Ceahlăul a câştigat duminică, 20 mai, tot la Bicaz, scor 2-1 (2-0), dar în play-off-ul Ligii a IV-a.

“Miercuri, în Cupă, încercăm să ne calificăm mai departe. Sper să reuşim! Vom face un mix între titulari şi jucători care au evoluat mai puţin. Să vedem exact care este şi starea de sănătate. Funcţie de asta, vom încerca să ne calificăm în finală”, a precizat Gabriel Rădulescu, antrenorul formaţiei CSM Ceahlăul Piatra Neamţ.

cimentul csm ceahlaul cupa romaniei mai 2018 3 1“Sperăm să-i avem pe Harbuzaru şi pe Patrichi. Încercăm să ne calificăm, cum am spus! Să jucăm finala, să ne apărăm trofeul. Nu mă interesează cine intră de la CSM Ceahlăul. Poate să joace cei de azi, poate să intre puștii de miercurea trecută, nu ne interesează. Încercăm să jucăm. Cred că avem maturitatea și valoarea necesare să jucăm. E mai greu, vedeți! Miercuri, duminică, apar accidentări. Noi nu facem față efortului intens”, a declarat Cristian Luca, antrenorul Cimentului Bicaz.

În cealaltă partidă, Speranţa Răuceşti va întâlni, tot pe teren propriu, Voinţa Ion Creangă. În meciul tur, Voinţa a depăşit Speranţa cu scorul de 3-2 (2-2).

“Vom juca pentru calificare. Dacă tot am ajuns până aici, ar fi păcat să nu jucăm finala. Din păcate, ca şi la meciul tur, nu vom dispune de tot efectivul. Vor juca doar nemţenii şi cu una-două întăriri”, a declarat Daniel Zavate, antrenorul formaţiei Speranţa Răuceşti.

speranta raucesti vointa ion creanga cupa romaniei 2018“Mergem să obţinem calificarea, dacă vom putea. Depinde şi de noroc, sunt mai mulţi factori care contează la fotbal. Din păcate, în tur, nu am reuşit o diferenţă mai mare. Vom merge cu tot efectivul, sunt convins că şi ei vor proceda la fel”, a precizat Gheorghe Leonte, organizatorul de competiţii al Voinţei Ion Creangă.

Finala este programată pe data de 10 iunie, cu începere de la ora 11:00, pe un teren ce va fi stabilit de cele două finaliste. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Speranţa Răuceşti)

Articolul precedentPatru elevi calificați la naționala Olimpiadei de Științe pentru Juniori
Articolul următorRevine în activitate al doilea medic diabetolog din Spitalul Județean
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.