Etapa a doua a Cupei României, ediţia 2018-2019, a adus bucurie doar la Piatra Neamţ, echipa din Roman fiind eliminată. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a evoluat miercuri, 15 august, pe terenul Unirii Mirceşti (Iaşi) şi s-a impus cu scorul de 5-0 (2-0). Au marcat: Andreş (42`), Ţapu (45`), Cuibari (87`), Strat (90`+3`) şi Pîntea (90`+4`, penalty).

csm ceahlaul unirea mircesti gelu cracanaNu a fost un joc facil, ci echilibrat în multe momente. Scorul este unul prea sever pentru echipa gazdă, o formaţie bună, experimentată. Noi am jucat bine, dar mai avem de lucrat atât ofensiv, cât și defensiv. Felicit echipa noastră foarte tânără, care a muncit mult pentru această calificare!, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, care a trimis pe teren următorul 11 de start: Barna, Dumbrăvean, V. Rotaru, Andreş, Rusu, Antim, C. Rotaru, Strat, Toma, Pîntea, Ţapu. Au mai jucat: Vasile, Cuibari şi Babii.

cupa romaniei 1CSM Roman, în schimb, nu a reuşit să depăşească Viitorul Liteni, deşi a deschis scorul. Sucevenii s-au impus, după prelungiri, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1), calificarea fiind parafată de Scutelnicu (113`). Într-o altă partidă din Regiunea Nord-Est: Sănătatea Darabani-Bucovina Rădăuţi 0-1.

Cupa României, ediţia 2018-2019, se va derula în continuare după următorul program: Faza a III-a: 29 august 2018; Faza a IV-a: 12 septembrie 2018; Faza 16-imilor de finală: 24–30 septembrie 2018; Faza optimilor de finală: 29 octombrie–4 noiembrie 2018; Faza sferturilor de finală: 25 februarie–3 martie 2019; Faza semifinalelor, manşa tur: 1–7 aprilie 2019; Faza semifinalelor, manşa retur: 22–28 aprilie 2019 şi Finala Cupei României: 2 iunie 2019. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: G. CRĂCANĂ)

Articolul precedentTânărul omorât în accidentul de la Turturești, înmormântat astăzi
Articolul următorRomanul finalist pentru titlul de ”Capitala Tineretului din România 2019-2020”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.