0:00

Culiță Tărâță: „Prețul apei trebuie scăzut!”, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Președintele Consiliului Județean Neamţ, Culiță Tărâță și directorul Companiei Județene Apa Serv, Cătălin Dughir s-au întâlnit, joi, la Roman. Discuțiile față-n față au privit nu numai modul de derulare dezastruos a proiectului european de extindere a canalizării, ci și prețul apei, un of mai vechi al conducerii județului, dar și al nemțenilor. Președintele Culiţă Tărâță a atras atenția asupra cheltuielilor “aiurea” făcute de companie și care se regăsesc în prețul serviciilor plătite de abonați: “Sunt cheltuieli făcute aiurea în Apa Serv. Prețul apei trebuie scăzut. Prețul la Neamț este printre cele mai mari din țară. La Iași prețul este mai mic și aduce apa de la 100 kilometri. În plus, cum se poate să facturezi aceeași cantitate de apă și aceeași cantitate de apă de canal? Dacă omul udă grădina, cum poate să plătească și canalul la cât a consumat apă?”, l-a întrebat Culiță Tărâță pe Cătălin Dughir, care a răspuns: “După legislație”. „Vorbești prostii!”, a replicat președintele CJ. Este conform legislației. Practic – la 100% consum de apă potabilă iese 126% pe canalizare, a completat directorul Apa Serv. Despre diferența de preț a apei aduse de la Iași față de prețul apei din Neamț, Cătălin Dughir a avut o singură explicație: apa din județul vecin ajunge “gravitațional” în Neamț.

Președintele Culiță Tărâță a reclamat și pierderile de apă de pe rețeaua de distribuție, atrăgând atenția că s-au făcut lucrări de înlocuire a rețelelor, dar pierderile nu s-au diminuat: “Domnule Dughir, explicați-mi de ce avem 60% pierderea de apă din sistem, în condiții în care s-au făcut lucrări de 32 milioane pe ISPA. O să dai cu subsemnatul. Gurile rele spun că pe ISPA s-au înlocuit numai capetele la anumite țevi. Eu vă recomand să verificați”. Cătălin Dughir spune că pe fondurile ISPA s-au reabilitat 3,25% din rețele: “Pe perioada în care s-au reabilitat, în 4 ani, s-au degradat alte 17,5% din rețea. Un calcul arată că este necesar, dacă nu s-ar degrada alte rețele, 12 ani de zile pentru reparații în totalitate. O comisie a verificat proiectul. Dacă este așa cum suneți, o să răspundă cine este vinovat”.

Directorul Apa Serv a propus factorilor de decizie să facă un plan de acțiune pentru reabilitareaa tuturor conductelor din județ. În schimb, acesta a recunoscut că pe zona Roman specialiștii companiei nu au habar pe unde sunt conductele și care este starea acestora, lucru dovedit la ultimele lucrări pe infrastructură când s-au găsit una lângă alta mai multe conducte de apă sau canalizare. (C. MATEI)

Articolul precedentCaracatiţa FEG, învinsă de o pietreancă
Articolul următorPiatra Neamț – stațiune accesibilă turiștilor cu dizabilități