Cu toate ușile deschise spre fraudă, referendumul va fi bine păzit

În condițiile în care fiecare poate să voteze de câte ori vrea și unde vrea – nu va fi folosit sistemul de evidență electronică, nu se vor da declarații pe propria răspundere și nici nu se vor aplica autocolante ”votat” pe cărțile de identitate -, referendumul se anunță, deja, un mare succes. Indiferent de condițiile în care se va desfășura procesul de consultare a populației, structurile MAI s-au ocupat cu ”asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot”.

Ca de obicei, greul pică pe polițiști, 476 dintre ei asigurând paza și protecția la 306 de secții de votare, dintre cele 486 existente în județului Neamţ. Alți 250 de poliţişti se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsurile de ordine şi linişte publică, iar 35 de cadre vor fi în echipe de intervenție și vor acționa dacă va fi cazul.

”Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 476 de polițiști vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate”, a precizat agentul Georgiana Moșu, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț.

La rândul lor, jandarmii vor avea în responsabilitate 180 de secții de votare, dar și Biroului Electoral Județean Neamț, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare. ISU Neamț va participa la buna desfășurarea a referendumului cu 236 de angajați, anterior pompierii făcând verificări pe linie PSI în toate secțiile de votare.

Recomandările IPJ Neamț către cetățeni: ”Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta, pe pagina unității noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea Referendumului, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea. În acest context, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant MAI!”. (C.M.)

FOTO: ISU Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...