Cu maşina în podeţ: un mort şi trei răniţi

masina in podetOboseala la volan a fost cauza a două accidente grave, petrecute în dimineaţa de 27 septembrie, în judeţul Vaslui.

Primul s-a întâmplat în comuna Tutova, unde o femeie de 36 de ani din Ghidigeni, Galaţi, a aţipit într-o curbă, iar maşina pe care o conducea a intrat în plin într-un podeţ. Conducătoarea auto a murit în urma impactului, iar pasagerii (o bătrână de 81 de ani şi doi minori de 15 şi 17 ani) au fost răniţi şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Al doilea accident s-a produs pe DN 24, în afara localității Solești, exact în aceleaşi condiţii. Victoria S. (31 de ani) din Republica Moldova, care conducea un autoturism dinspre Iaşi spre Vaslui, a adormit într-o curbă, autovehiculul a ajuns pe contrasens şi s-a ciocnit cu o maşină care venea din sens opus şi era condusă de un tânăr de 26 de ani din Ciorteşti, Iaşi. Ambii şoferi au fost răniţi în urma impactului.

Pentru a preveni astfel de accidente, Poliţia Rutieră le recomandă tuturor conducătorilor auto ca, la primele semne de oboseală, să-şi întrerupă deplasarea, să parcheze vehiculul într-un loc sigur şi să se odihnească până la refacerea completă a capacităţilor psiho-fizice necesare conducerii în siguranţă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...