bani 02În ciuda controverselor stârnite, ordonanța de urgență privind salariile bugetarilor aprobată de Guvern în luna iunie va intra în vigoare de la 1 august și va produce schimbări în ștatele de plată a aproximativ 650.000 de bugetari. Printre cei care se vor bucura de măriri salariale se numără și cadrele didactice, chiar dacă nu la nivelul la care sperau sindicatele.

Astfel, un profesor cu studii superioare de lungă durată cu gradul didactic 1 și o maximă va ajunge la 3.608 lei. În cazul profesorilor debutanți, salariile vor varia între 1.700 și 2.117 lei. Învățătorii și educatoarele care au între 6 și 10 ani vechime vor avea salarii între 1.800 și 2000 lei.

Schimbări vor apărea și în ceea ce privește salarizarea în învățământul universitar. Un profesor universitar cu vechime între 6 și 10 ani va avea un salariu între 2291 și 3465 lei, acesta urmând să crească gradual în funcție de vechime putând ajunge până la 6.935 lei.

Pentru cadrele didactice, creșterile salariale cuprind 2 etape: prima începe de la 1 august iar a doua va intra în vigoare în ianuarie 2017. În cazul acestei categorii de bugetari, bonusurile de performanță vor fi vizibile pe ștatul de plată abia din ianuarie 2018. În prima etapă, creșterile se referă, potrivit Ministrului Muncii: „la corecțiile salariale pentru cei aflați la baza de jos a piramidei”. (V.B.)

Iată tabelele prezentate în ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016

salarii 3 salarii 4 salarii 5 salarii 1 salarii 2

Articolul precedentBicicliştii turmentaţi – pericolele estivale din trafic
Articolul următorCu cât cresc salariile personalului medical de la 1 august
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.