Etapa de joi, 23 martie, a Ligii Național de Handbal Feminin a programat la Roman meciul dintre CSM Roman și SCM Craiova, ocupanta locului al treilea în clasamentul ligii.
După o primă repriză echilibrată, în care gazdele au jucat cu abnegație, deși au și ratat destul, scorul a fost 14-13. A fost o repriză cu două echipe absolut egale din punct de vedere valoric, dar cu un plus pentru romașcane pentru detașarea și siguranța cu care au jucat.
Dar, ca și în celelalte cîteva meciuri recent disputate, vine – ca un blestem – repriza a doua, cînd echipa din Roman începe să scape mingiile afară, să paseze la adversare, să tragă la poartă din poziții și de la distanțe absolut nefirești, iar consecințele nu întîrzie, fiindcă – vorba antrenorului Covaciu – “E stresul, tensiunea, vine și oboseala… Și când mai și ratezi din situație clară sau din 7 metri, asta e, Cel de sus te bate…”
Din minutul 42 al partidei și pînă în minutul 54 la cîrma jocului s-au aflat oaspetele, CSM Roman gîfîind din greu să egaleze. Finalul jocului a avut cîteva faze ”de infarct” pentru staff-ul craiovean, care a protestat vehement la unele decizii ale arbitrilor Gheorghișor și State. Ultima fază a partidei a fost îndelung contestată de oaspete, dinspre banca oltencelor auzindu-se, în mai multe rînduri, cuvîntul “contestație”. Concret, după ce romașcanele aveau posesia mingiei, în minutul 59:38 și la scorul de 25 la 24, și era limpede că vor face totul să păstreze balonul pînă în ultima secundă, au reușit totuși să-l piardă și craiovencele au țîșnit pe contraatac. Era minutul 59:58; iată ultimele secvențe ale partidei, framă cu framă: extrema dreaptă de la SCM Craiova (care sprintase spre poarta romașcană) pasează unei coechipiere; se aude fluierul unuia dintre arbitri; jucătoarea care tocmai primise balonul șutează și înscrie; pe tabela de marcaj timing-ul este 60:00; se aude sirena care încheie meciul; se face liniște în sală; toată lumea privește tabela de scor (care arată 25-24) și așteaptă să se schimbe ultima cifră; se mai aude o dată un fluier; arbitrul face semn că balonul trebuie repus în joc de undeva din afara careului de 9 metri romașcan; romașcanele nu se mai mișcă; craiovencele se reped la arbitru, dar el e inflexibil, cere să fie adusă mingea acolo; o jucătoare vine cu mingea și atunci arbitrul mai fluieră o dată, finalul de data aceasta. Scor final 25-24. Explicația secvențelor de mai sus? Jucătoarea care a pasat comisese “pași”… (Cum o fi să faci “pași” în minutul 59 și 58 de secunde?!)
Golghetere: Cristina Zamfir (SCM Craiova) 11 goluri și Luciana Popescu (CSM Roman) 5 goluri.
Gheorghe Covaciu, antrenorul CSM Roman, declarație după meci: “Am avut 5 jucătoare care au fost plecate la echipele naționale și au venit puțin obosite… Ei, pînă la urmă cele trei puncte sînt cele mai valoroase…”. (D. AILINCĂI)