Vizita celor două guverne de ieri, 23 martie, de la Mănăstirea Agapia, a însemnat, fără doar și poate, un punct în favoarea social-democraților din Neamț, în special a președintelui Consiliului Județean Neamț (și al PSD Neamț), Ionel Arsene.

Deși anunțată pentru ora 14, sosirea demnitarilor din cele două Guverne a întârziat o oră. Primirea a fost, însă, demnă de toate camerele care au stat să filmeze. Oficialii au fost întâmpinați la poarta Mănăstirii Agapia de Străjerii Cetății de la Târgu Neamț, de tineri costumați în straie populare, de politicieni, cu și fără funcții. Deputații PSD Ciprian Șerban, Neculai Iftimie, Dan Andrușcă și Ioan Munteanu, fostul primar de Agapia Neculai Nastasă, viceprimarul de Agapia Mihai Vasiliu, Mircea Pintilie (fost vicepreședinte CJ, nu se știe în ce calitate), plus Carmen Nastasă, directorul Centrului ”Carmen Saeculare”, cu rol de amfitrion. Bineînțeles, nu au lipsit jurnaliștii, de pe Dâmbovița și de dincolo de Prut, și câțiva gură-cască, interesați să vadă conducătorii țării.

Pe la pridvoarele mânăstirii zeci de măicuțe, dar și eleve de la seminar importalizau cu aparatul foto sosirea înalților demnitari. De asemenea, s-a făcut remarcat și deputatul Neculai Iftimie care nu s-a putut abține și a fumat mai multe țigări la trei pași de intrarea în mănăstire. De stres, probabil…

Oaspeții au ajuns cu un autocar, au fost primiți cu flori și îndemnați să guste, tradițional, din pâine și sare. Cei doi premieri, Sorin Grindeanu și Pavel Filip, au fost întâmpinați în curtea mănăstirii de ÎPS Teofan și ÎPS Ioachim.

Premierul Sorin Grindeanu a oferit și o scurtă impresie despre zona Neamț: ”Sunt impresionat de frumusețea acestei zone cu un mare potențial turistic și religios”.

După o vizită în biserică, alaiul de demnitari a fost condus prin încăperile oficiale ale mănăstirii, după care, cu totții, au fost poftiți la masă bogată, de post.

Pentru România, este o zi istorică această vizită în județul Neamț și mai ales aici, la Mănăstirea Agapia. Suntem onorați și ne face o deosebită plăcere să avem cele două guverne în județul Neamț. Ne mândrim. Pentru mine, ca parlamentar nemțean, este o mândrie. Vizita celor două guverne, ale unui singur popor, în județul Neamț este, fără doar și poate, o ocazie de a arăta tuturor că județul nostru merită să fie sprijinit și merită să fie promovat turistic și cultural, ca să nu mai spun de însemnătatea religioasă din această zonă”, a spus deputatul Dan Andrușcă.

Este o onoare și o mândrie pentru comuna noastră – și pentru mine, personal – această vizită. Vreau să felicit pentru organizare pe maica stareță și pe toți cei implicați în organizarea acestui eveniment important pentru județul nostru. Îl felicit și pe domnul președinte Ionel Arsene, pentru că a reușit să aducă județul nostru în atenția țării și nu numai și trebuie să recunosc că este o premieră pentru județul nostru. Ca să fiu un pic mai spiritual, aș putea spune că, la Agapia, s-a dat ora României și a Basarabiei”, a spus și Neculai Nastasă, fostul primar de Agapia.

Ce nu s-a mai văzut? Nu s-a văzut prefectul județului Neamț, reprezentantul guvernului în teritoriu…

GALERIE FOTO:

(C.T. STURZU)