CSM Roman organizează „Cupa de Iarnă”

csm-roman-hcm-valcea-02CSM Roman nu a mai jucat cu divizionarele A Ştiinţa Bacău şi HCF Piatra Neamţ, pentru că acestea se aflau deja în pauză, aşa că a susţinut două meciuri de pregătire cu juniorii de la LPS Roman. Pentru ocupanta locului al şaselea în Liga Naţională urmează întrecerile “Cupei de Iarnă”, organizată la Roman, pe 20 şi 21 decembrie, la care vor participa Corona Braşov, Dunărea Brăila şi Danubius Galaţi.

csm-roman-gheorghe-covaciu“Vrem să ne pregătim cât mai bine pentru reluarea campionatului, iar fetele să fie sănătoase şi în formă optimă pentru a câştiga următoarele partide oficiale. Cu excepţia lui Danubius Galaţi, celelalte două echipe sunt apropiate valoric de noi. Nu ne interesează scorurile, ci urmărim pregătirea jucătoarelor”, a declarat antrenorul principal Gheorghe Covaciu.

Oficialul romaşcan o aşteaptă pe Ana Maria Iuganu să se întoarcă de la lotul României cu care s-a clasat pe locul al cincilea la Campionatul European din Suedia. Debutantă la un turneu final de o asemenea anvergură, extrema stângă a marcat goluri importante în poarta unor superputeri din lumea handbalului mondial.

“O aştept cu drag să revină. Eu sunt cel mai fericit pentru ea, bine ar fi fost să am vreo două, trei jucătoare la echipa naţională, nu numai una. Este mulţumitor acest loc al cincilea pentru echipa României, pentru că aţi văzut ce s-a întâmplat cu Rusia, Ungaria, Serbia, Spania, Suedia”, a mai spus Gheorghe Covaciu.

CSM Roman este cea mai bună echipă a judeţului şi în acest an în care a participat în Cupa EHF. Gruparea nemţeană va fi recompensată marţi, 20 decembrie, la Gala Sportului Nemţean. (Ana MOISE; FOTO: Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...