Handbalistele de la CSM Roman au câștigat ambele partide de la turneul de pregătire “Cupa de iarnă”, organizat pe teren propriu miercuri, 21 decembrie și joi, 22 decembrie. Jucătoarele antrenorilor Covaciu și Lazăr au învins cu 33 -23 echipa Danubius Galați și cu 28-23 pe Dunărea Brăila. În primul meci al turneului, gălățencele au învins formația Dunărea Brăila cu 28-25. Recent întoarsă de la Campionatul European din Suedia, romașcanca Ana Maria Iuganu a jucat cam câte o repriză în ambele partide.
“Am câștigat însă nu ne-a interesat rezultatul. Am încercat să dăm posibilitatea să joace toate fetele. Mai avem multe de pus la punct. Au fost jocuri bune, care ne-au arătat nivelul la care ne aflăm și unde mai trebuie lucrat”, a spus antrenorul principal Gheorghe Covaciu.
Pe 28 și 29 decembrie, CSM Roman va participa la o altă competiție pregătitoare, Cupa Brăilei.
“Acolo în prima zi jucăm cu Dinamo București, iar cine câștigă evoluează a doua zi în compania învingătoarei dintre Dunărea Brăila și CSM Unirea Slobozia. Pe 29 decembrie la ora 10:00 mai susținem un meci de verificare la Galați cu echipa Danubius din localitate, în afara turneului”, a mai adăugat Gheorghe Covaciu. (Ana MOISE; FOTO: Facebook)