0:00

Un telepsiholog cu prenume de legendar comandant cartaginez s-a apucat să analizeze, ieri dimineață, gesturile și privirea lui Crin Antonescu de la conferința de presă de marți, încercând să mute accentul de la fondul rezoluției adoptate în Delegația Permanentă a PNL la o „agitație mimico-gestuală”. Este doar unul dintre cei autodemascați ca acționând la comandă sau trădând patimi îndelung reprimate.

În fond, nu s-a întâmplat decât ceea ce era inevitabil să se întâmple. Ieșirea de la guvernare și îngroparea USL, după 3 ani și 20 de zile, în urma unui vot zdrobitor de susținere a deciziei, au făcut ca vorbele lui Antonescu să sune ca în vremurile bune. Lansarea candidaturii la președinție, la Brașov, în 2009, când Sala Sporturilor tremura în ritmul sacadat al uralelor „Crin! Crin! Crin!…”, a revenit brusc în memoria de lucru a multora.

Seara de marți a avut și nuanțe paradoxale, ca un sos dulce amărui. Succesul incredibil obținut de USL la alegerile parlamentare din 2012 nu a garantat și un suport pe măsură în sânul coaliției. Înainte de a se vorbi vrute și nevrute despre o coabitare a premierului Ponta cu Traian Băsescu, prioritară era coabitarea din cadrul USL. N-a existat, n-a funcționat niciodată dincolo de mirajul și angajamentele susținute exclusiv pe vorbe. Faptele din dreptul liberalilor s-au redus în cele din urmă la simularea continuării proiectului, după cum a recunoscut Antonescu. Arăta ca unul trezit dintr-un coșmar, care s-a eliberat de o povară tot mai grea și nesănătoasă. O fi fost omul agitat, dar asta nu-i o culpă când generezi un moment de cotitură în politica românească. Important acum e ce a spus, cum a spus, cât de convingător a fost în fața alegătorilor, indiferent de starea lor, nu a ciuvicilor și altor arătări comparabile. Faptele urmează să vină și abia acestea contează cu adevărat. Pasivul și activul coaliției va fi disecat și reinterpretat o vreme. Va dura cam cât va lua publicului să înțeleagă că o construcție politică ce pune în prim-plan desființarea lui Băsescu, și nu progresul României, era sortită prăbușirii. Aici a avut Crin dreptate, cu amendamentul că succesul USL la vot a fost determinat aproape exclusiv de mobilizarea națională anti-Băsescu. Diferența este că liberalii s-au oprit aproape în ultima clipă. Distrugi cât distrugi, dar dacă nu construiești în loc, dacă înșeli așteptările numai de dragul rămânerii la putere, ziua sancționării nu poate fi dusă în prelungiri interminabile. Poate veni după 10 ani, ca în cazul președintelui, dar vine.

Dintr-odată, cuvintele lui Crin despre economie liberă și liberală, combaterea aministiei și grațierilor pentru o anume clientelă, respingerea tentativei de mituire politică din partea premierului și atâtea altele, toate aveau o consistență fermecătoare. La fel a fost și „diagnosticul” de atmosferă pus: „O seară atât de frumoasă”. Însă, dincolo de relaxarea și seninătatea total opuse zicerilor de mai târziu ale telepsihologului, cu o descătușare nu se face primăvară. Până la Cotroceni e drum lung, dar frumos ca o seară în care te-ai hotărât să nu mai spui minciuni.

Viorel COSMA

Articolul precedentHarpa ţine la Humulescu
Articolul următorMișcarea Populară a început campania: