baza-hipica-01

* ieri, Tribunalul Neamţ a constatat că nu are competenţă să judece stoparea licitaţiei pentru terenul din Baza Hipică
* „La judecătorie nu mă mai duc, pentru că acţiunea a rămas fără obiect”, a declarat Costache Lupu
* Ministerul Tineretului şi Sportului a trimis o scrisoare de atenţionare către Primăria Piatra Neamţ

Ieri, extrem de târziu, după ce a doua licitaţie pentru terenul din Baza Hipică Piatra Neamţ s-a consumat deja, Tribunalul Neamţ a constatat că nu are competenţă să soluţioneze ordonanţa preşidenţială de stopare a licitaţiei şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

„La judecătorie nu mă mai duc, pentru că acţiunea a rămas fără obiect”, a declarat Costache Lupu, reprezentantul Clubului Sportiv Ecvestru în dosar. „Am fost la proces şi mi s-a spus că există un viciu de procedură, că n-am scris încă din titlu că ordonanţa era pentru stoparea unei licitaţii. Era vacanţă judecătorească atunci când am depus-o şi, deşi am fost câteva zile la rând să întreb ce se va întâmpla, mi s-a spus că va intra pe rol. Nu mi-a atras atenţia nimeni că trebuia să specific din titlu despre ce este vorba, însă din conţinut se înţelegea foarte clar. Iar acţiunea a fost făcută de un avocat, care ştie chestiunile de procedură. Dar, ştiţi cum e: atunci când vrei să găseşti motive, găseşti! Avem însă celelalte două dosare pe rol şi în lupta asta nu pot să spun decât: cu instanţa înainte!”.

Asociaţia Clubul Sportiv Ecvestru şi SC Alcoradu SRL se bat în continuare pentru anularea licitaţiei prin care două suprafeţe de teren din Baza Hipică au fost vândute, iar într-un alt dosar – pentru anularea documentelor emise de Primăria Piatra Neamţ în perioada 2008-2010. Documentele respective sunt, în mare parte, hotărâri de consiliu local, prin care terenul destinat sportului ecvestru a fost plimbat până a ajuns în proprietatea Perla Invest. Asta – în ciuda unei hotărâri judecătoreşti a Curţii de Apel Bacău, care a decis, la sfârşitul anului 2010, ca terenul să revină la „situaţia iniţială”.

„Am învăţat de-a lungul timpului că Primăria Piatra Neamţ este mai «tare» decât instanţa, dar speranţele mele şi ale celor care respectă sportul ecvestru rămân tot la instanţă”, a mai spus Costache Lupu. „Iar până ce nu se vor soluţiona dosarele care sunt pe rol, noul proprietar nu poate intra în posesia terenului. Am anunţat şi la cadastru că există litigii în curs, aşa încât, deocamdată, nu am avut niciun fel de probleme cu firma care a cumpărat. În schimb, şi ăsta e un lucru bun, Ministerul Tineretului şi Sportului a trimis o scrisoare de atenţionare Primăriei Piatra Neamţ, prin care cere să se ia măsurile necesare pentru ca tradiţia sportului ecvestru să nu fie întreruptă. Evident, nu m-a căutat nimeni de la primărie, că doar nu există niciun interes pentru sportul în sine, ci doar pentru teren”.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentAcuş începe şcoala! Clasele în care elevii uită de jocurile de pe tablete
Articolul următorCupa României, turul 5: Cetatea – Rapid Suceava 0-1 (0-1)