Astăzi, 10 august, sunt cu 7 persoane mai mult decât ieri confirmate infectate, în județul Neamț. În stare critică, sunt 8 pacienți pozitivi care sunt internați în ATI Piatra-Neamț, dintre care 7 sunt ajutați să respire de ventilatoare. În Spitalul Județean de Urgență Neamț, din toți cei 238 de bolnavi infectați cu noul coronavirus, majoritatea (229) au forme medii de boală. Până astăzi, s-au înregistrat 1.535 de cazuri în Neamț și am mai coborât un loc, până pe 15 în țară, cu o rată de infectare de 3,26 cazuri la mia de locuitori.

insp 10augharta scaled

Situația cazurilor noi în fiecare județ din regiunea Nord-Est: 

-Bacău: 27 cazuri noi

-Botoșani: un caz nou

-Iași: 12 cazuri noi

-Neamț: 7 cazuri noi

-Suceava: 10 cazuri noi

-Vaslui: 21 cazuri noi

 

insp grafic10aug scaled

Mai puține cazuri noi confirmate au fost raportate la nivel național, astăzi, după ce și testele prelucrate au fost mai puține. Sunt 779 persoane nou confirmate, 326 pacienți reconfirmați pozitivi, din 6.607 teste efectuate de ieri și până astăzi, din care 1.869 la cerere. Autoritățile sanitare au raportat 29 de decese la pacienți cu coronavirus, dintre care doar un pacient nu avea și alte boli.

Numărul bolnavilor în stare gravă este, în continuare, mare, astăzi fiind raportați 476 de bolnavi internați în ATI, din 7.763 de pacienți internați în spitalele din țară. Mai multe informații oficiale aici .

C.I.

Articolul precedentNeamț: Peste 300 locuri de muncă în mediul privat
Articolul următorSocietatea Bax Logistic anunţă deschiderea unui punct de lucru fix pentru achiziţii reciclabile, în fiecare localitate din judeţ