bichinetUn pod a fost rupt și circulația rutieră între Bârlad și Bacău, pe DN 2 F, este închisă pe ambele sensuri de mers, anunță astăzi principalele agenții și portaluri de știri. Evenimentul s-a produs de fapt ieri, iar podul s-ar afla în satul Vladia, comuna Dragomirești, județul Vaslui, potrivit majorității surselor. Despre podul rupt se afirmă că era o construcție provizorie, subdimensionată care rezista de 10 ani. La Vladia, pe 28 august 1956, vedea lumina zilei cunoscutul și, în egală măsura, controversatul politician Corneliu Bichineț (în prezent PMP).

Județul Vaslui se află sub avertizare de Cod portocaliu de inundații până duminică, la ora 18. Cea mai afectată localitate, ca de obicei, este satul Doagele din aceeași comună Dragomirești. Potrivit unui oficial al Instituției prefectului, citat de agerpres.ro cu puțin timp în urmă, „la Doagele sunt inundate 10 case și 38 de curți, fiind evacuate 19 persoane, dintre care 15 sunt cazate la Căminul Cultural, iar patru la vecini. În Valea Mare, suburbie a orașului Negrești, au fost inundate patru curți și patru case, iar la Stejaru, în comuna Pungești, au fost afectate patru case și două curți. Au fost evacuate 14 persoane, pe parcursul nopții, dar acum acestea s-au reîntors în case, deoarece viitura a trecut”.

După 2004, Bichineț a fost ales o dată președinte și de două ori de vicepreședinte al CJ Vaslui. Anterior, între 2000 și 2004, a câștigat un mandat de senator din partea PRM.

V. C.

Articolul precedentLIGA A IV-A: Bradu Borca şi Moldova Cordun, performerele etapei
Articolul următorGALERIE FOTO Şeful Poliţiei Române a scos peste 200 de poliţişti la lucru
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.