Regretatul regizor de teatru şi televiziune, Cornel Todea (decedat în 2012), a colaborat intens, mai ales în anii de început ai carierei sale, cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. În 1973 a pus în scenă piesa “Lovitura” de Sergiu Fărcăşan şi a continuat cu “Zigger-Zagger” de P. Terson. (A. MOISE)
“Regizorul Cornel Todea este o cunoştiință mai veche a publicului pietrean, fiind cel care a însoțit prima promoție de tineri actori venită la Piatra Neamț, în urmă cu mai bine de 10 ani, spre a înființa actualul Teatru al Tineretului. De atunci, stagiuni de-a rândul, cunoscutul regizor a urmărit cu interes statornic evoluția colectivului nostru, dintre montările sale aici cuvenindu-se a fi amintite: «Domnişoara Nastasia», «Generalul şi nebunul», «Orfeu în infern», «Fii cuminte, Cristofor», «Cred în tine», «Noaptea e un sfetnic bun», «Mizerie şi noblețe». Iată-l din nou pe Cornel Todea ca autor a două noi spectacole pe scena Teatrului Tineretului, «Lovitura» de Sergiu Fărcăşan – a cărei premieră va avea loc astă-seară şi «Zigger-Zagger» de P. Terson – despre care vom avea prilejul să vorbim nu peste multă vreme. Câteva mărturisiri înaintea primului gong vor substitui cu succes obişnuita avanpremieră:
– Ce reprezintă această «Lovitură» în devenirea dv. regizorală?
– Piesa lui Sergiu Fărcăşan este unul dintre puținele texte ale dramaturgiei contemporane care discută cu sinceritate adevăruri incontenstabile ale actualității, aşa cum sunt ele evidențiate cu atâta pregnanță în documentele noastre de partid. O piesă în care dificultățile binelui până să ajungă la triumf nu sunt îndulcite, estompate sau expediate cu indiferență. După «Cazul Oppenheimer», realizat în urmă cu câteva stagiuni pe scena Teatrului «Bulandra» şi care s-a bucurat de un neaşteptat succes, mărturisesc că nu am mai avut prilejul să intru în contact cu piese de o asemenea rezonanță politică.
– Ce virtuți găsiți unui asemenea teatru angajant?
– Mi-a plăcut dintotdeauna să mă gândesc la spectacole «magice», create de o lume a imaginației, transfigurând misterios realitatea. Or, aceste două spectacole – «Cazul Oppenheimer» şi , acum, «Lovitura» – fac parte dintr-o categorie complet opusă, în stare să anuleze mijloacele tradiționale de «mesteşug» actoricesc şi regizoral. Sunt spectacole ale veridicității, desființând convențiile inutile şi apelând la o formulă de «joc» pe care spectatorul trebuie să le accepte pentru a ajunge la adevăr. Iată de ce decorul din «Lovitura» nu mai există ca în transpunerile tradiționale, ci am considerat necesar să oferim o suprafață obişnuită, rece de contact cu sala în care ideile să trăiască libere, nesubminate de adaosuri şi intervenții exterioare, gratuite. În felul acesta, dezbaterea capătă ritm de roman polițist, captând prin firesc atenția spectatorului, pus să ia atitudine în fața unui caz – cazul Soveja.
– Câteva cuvinte despre colaboratorii dv. în realizarea acestei noi transpuneri…
– O surpriză plăcută a fost pentru mine să mă întâlnesc la Teatrul Tineretului cu o trupă nouă, dar nutrind aceleaşi frumoase credințe artistice ca şi generațiile anterioare. Corneliu Dan Borcia – care duce cu succes până la capăt interpretarea dificilului rol al lui Benedict Soveja – Sibylla Oarcea, Catrinel Paraschivescu, Ioana Pavelescu, Cornel Nicoară, Boris Petroff, Paul Chiribuță, Eugen Apostol – realizează personaje complexe, cu acel entuziasm specific unui colectiv de o seriozitate profesională remarcabilă. Asistența de regie aparține lui Alexandru Lazăr, costumele – Doinei Levintza, iar decorul lui Mihai Mădescu”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, joi, 13 decembrie 1973)
