Copilă, de la săniuș, pe masa de operație

O fetiță, în vârstă de 5 ani, din Dornești, comuna Costișa, a fost transportată, joi, 2 februarie, pe la ora 16, de un echipaj al Terapiei Intensive Mobile, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț după un accident serios petrecut la săniuș.

Fata s-a ales cu o fractură deschisă de femur și un traumatism cranian, după ce a intrat cu sania într-o mașină. Din primele cercetări ale polițiștilor, se pare că un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Costișa, care conducea un autoturism, pe drumul sătesc, în timp ce a intrat într-o curbă, a surprins şi accidentat copila, care venea din sens opus, pe o sanie.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Așa cum a precizat dr. Silviu Verzea, directorul medical al SJU, fetița a fost operată și se află, acum, sub supravegherea medicilor de la secția Chirurgie Infantilă.

Un accident asemănător a avut loc în localitatea Borca, acum vreo două săptămâni, când un alt copil, de 11 ani, tot la săniuș fiind, a ieșit de pe un drum lateral în fața unui autoturism care circula pe un drum comunal.

Polițiștii rutieri atrag atenția părinților asupra consecințelor grave pe care le poate avea nesupravegherea minorilor și le cer acestora să-și învețe copiii să circule corect și să se asigure că locul de joacă ales de copii este izolat de traficul rutier. (M.T.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...