Un copil de 3 ani, dispărut de la domiciliu, a fost salvat, marţi, 14 februarie, de o femeie binevoitoare, care l-a găsit din întâmplare. Aproximativ la ora 12:00, aceasta a observat în zona Podul de Fier (Iaşi) un copil care arunca cu pietre într-o baltă.
“Întrucât era lăsat nesupravegheat, femeia a luat copilul şi a mers la sediul Curţii de Apel Iaşi, de pe strada Elena Doamna, din municipiul Iaşi, unde a cerut ajutor jandarmilor prezenţi, pentru clarificarea situaţiei. Reprezentanţii IJJ Iaşi au contactat poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Iaşi, care au preluat minorul”, potrivit IPJ Iaşi.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că minorul fusese dat dispărut de către mamă, care sunase la 112. Copilul era în grija bunicului, care l-a lăsat nesupravegheat. Minorul a fost preluat de către mama sa. (ZCH NEWS)