Polițiștii ieșeni au fost sesizați ieri despre dispariția minorului Neculai-Sebastian Munteanu, în vârstă de 9 ani, din municipiul Iași. Acesta a plecat ieri, 11 iulie, dintr-un parc din strada Carpați, din oraș, și nu a mai revenit.
”La momentul dispariției, minorul era îmbrăcat cu pantaloni scurți de culoare albastră, un tricou de culoare gri, pe care avea imprimat un pește, iar în picioare purta teniși albaștri”, spun oficialii IPJ Iași.
Băiatul are aproximativ 1,30 m înălțime, cam 35 de kilograme, ochi căprui, păr șaten tuns scurt.
”Persoanele care pot oferi informaţii de natură să conducă la găsirea minorului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, precizează polițiștii ieșeni. (ZCH News)