Copiii din centre – surprize din partea DGASPC Neamț de 1 Iunie

Copiii din centre – surprize din partea DGASPC Neamț de 1 IunieCopiii instituționalizați în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamț au parte de câteva surprize de 1 Iunie. Concursuri, petreceri, spectacole, picnic în aer liber, desene pe asfalt, jocuri distractive cu premii, excursii şi cadouri surpriză sunt pregătite pentru ei.

Anul acesta, DGASPC Neamț dorește să recompenseze și performanțele copiilor, indiferent de domeniul de activitate. Unul dintre cei ce vor primi o diplomă de recunoaștere a determinării, efortului și ambiției sale este Gabriel Eduard Stan, din cadrul CS Elena Doamna. Băiatul de doar 14 ani are un palmares impresionant în domeniul luptelor sportive, obținând numai anul acesta câteva premii remarcabile. Gabriel este sportiv în cadrul Clubului Sportiv Ceahlăul și component al Lotului Național de excelență al României la Lupte Greco-romane. În aprilie 2021 a obținut locul I la Turneul Internațional Wrestling Challenge Cluj Napoca și locul I la Cupa României U15. În mai a luat locul I la Campionatul Național Individual U15 și locul I la Turneul Internațional de Cadeți și la sfârșitul săptămânii trecute a obținut medalia de bronz la Campionatul European de lupte de la Sofia, Bulgaria, fiind cea mai reprezentativă realizare a sa. Este un copil remarcabil, plin de talent și seriozitate și care continuă seria luptătorilor de top care provin din centrele DGASPC Neamț.

Copiii din centre – surprize din partea DGASPC Neamț de 1 IunieZiua de 1 Iunie este o zi specială pentru toţi, este o sărbătoare a copilăriei care ne inspiră să dăruim emoţii și bucurie, să ne implicăm în a le oferi o perspectiva unui viitor mai luminos, mai plin de succese şi speranţe. Trebuie să ne reamintim că avem datoria de a ne ocroti copiii, avem datoria de a-i aprecia, susține și iubi necondiționat pentru că ei reprezintă cel mai frumos dar al vieții. Astăzi, toate gândurile noastre se întreaptă către toţi copiii şi le dorim să aibă o copilărie minunată, cu multe bucurii și împliniri iar viaţa să le fie asemeni unui cer senin. La mulţi ani, dragi copii!“, a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Ziua Internaţională a Copilului, celebrată în fiecare an ȋn prima  zi de vară, este momentul potrivit să conștientizăm importanța oferirii de sprijin și protecție copiilor și că trebuie să facem totul pentru a-i aprecia şi iubi. Ziua Internaţională a Copilului – 1 Iunie, a fost menţionată pentru prima dată în cadrul Conferinţei Mondiale pentru Protejarea şi Bunăstarea Copilului, care a avut loc la Geneva, ȋn august 1925 și de atunci este serbată anual în toată lumea.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Titularizare 2026. Modelul, când și unde se pot depune contestațiile la ISJ Neamț

Candidații din județul Neamț nemulțumiți de modul în care...

Peste 7.800 de posturi din sănătate, deblocate la nivel național

Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților a adoptat, în...

Bacău. Doi tineri, arestați preventiv după ce ar fi tâlhărit și agresat un bărbat

Doi tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de...