copii munteO întâmplare demnă de filmele stupide s-a petrecut astăzi, 3 august, în masivul Ceahlău. Dimineaţă, pe la 10,30, o echipă salvamont, aflată în patrulare, s-a întâlnit cu doi copii, de 10 şi 12 ani, din Bucureşti, care se plimbau singuri pe platoul de lângă Cabana Dochia. Ei le-au spus salvatorilor montani că s-au pierdut de părinţi, în timp ce coborau pe traseul Dochia – Poiana Maicilor – Izvorul Muntelui, pentru că au mers mai repede decât ei şi, probabil în zona Ocolaşul Mic, au greşit drumul.

Şi-au dat seama că s-au rătăcit, s-au întors în punctul în care au pierdut traseul marcat şi au decis să parcurgă drumul spre cabana, crezând că-şi vor găsi părinţii.

„În tot acest timp, părinţii, care îi depăşiseră involuntar nu aveau habar ca au pierdut copiii”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. „Nu s-a putut lua legătura cu aceştia, nici prin Dispeceratul Salvamont, nici prin 112, pentru că reţeaua Vodafone – care acoperă zona şi are aplicaţia cu Dispeceratul Ntional Salvamont – nu funcţionează mai deloc de mai bine de o lună creând mari probleme de comunicaţii în zonă. La aproximativ două ore de la incident, am aflat de la o turistă care a urcat pe traseul Poiana Maicilor că se întâlnise cu părinţii copiilor în zona de stânci Turnul lui Butu – Clăile lui Miron şi aceştia, care nu păreau alarmaţi, au întrebat-o dacă nu cumva a văzut doi copii pe potecă . În tot acest timp copiii au fost sub stricta supraveghere a salvamontiştilor din Baza de Intervenţie Dochia”.

Abia când au ajuns la Izvorul Muntelui, în jurul orei 13, bucureştenii au fost informaţi de agentul de la intrarea în Parcul Naţional Ceahlău că salvamontiştii îi vor însoţi pe copii la coborâre şi trebuie să-i aştepte. Două ore mai târziu, cei doi fraţi au fost predaţi părinţilor care nici măcar nu ştiau că i-au pierdut.

C. MIRCEA

 

Articolul precedentTOYOTA RAV 4, furată din Italia, descoperită la Albiţa!
Articolul următorRecidivistul care a agresat sexual o fetiţă rămâne arestat
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. ,,Turisti” de ,,doi bani”, care nu respecta nici natura si mediul inconjurator. Nu m-ar mira sa fi venit in sandale sau slapi pe munte. Tot acest gen lasa sticle, cutii si pungi goale de la chipsuri peste tot in urma lor. Manaca seminte isi fac poze si gata au fost la munte!

Comments are closed.