Control de la Casă la Spitalul Roman

* se verifică modul în care sunt prestate serviciile către pacienți, dar și dacă personalul medical respectă programul de lucru

Spitalul Municipal de Urgență Roman se află în procedură de evaluare, activitate desfășurată de inspectorii Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Timp de trei zile, reprezentanții CJAS vor verifica modul în care sunt prestate serviciile către pacienți, dar și dacă personalul medical respectă programul de lucru.

“Marți s-a făcut evaluarea pe ambulatoriu de specialitate, miercuri s-a verificat activitatea de la laboratorul de radiologie și imagistică medicală și de la cel de analize. Joi, în ultima zi, se va efectua evaluarea în secții și compartimente. Se verifică dacă activitatea se desfășoară conform contractului cadru, dacă sunt respectate prevederile acestuia, dacă programul medicului și asistentului se respectă, dacă aceștia sunt prezenți la serviciu conform orarului. În cazul în care se descoperă nereguli, se aplică sancțiuni. De exemplu, dacă personalul medical nu este găsit în ambulatoriu de specialitate, se aplică o sancțiune de 1% din valoarea contractată pe ambulatoriu respectiv. Pe ambulatoriu nu am avut astfel de situații. S-au verificat și condicile de examinare a pacienților, semnătura acestora și nu au fost probleme”, a declarat doctor Oana Onu, director medical al unității.

Evaluarea făcută de CJAS se repetă o dată la doi ani. Săptămâna viitoare, conducerea Spitalului va participa la ultima videoconferință programată cu ministrul Sănătății, atunci când temele de discuții vor viza pachetul minimal de servicii și programele naționale de sănătate. În plus, până pe 28 ianuarie, conducerea unității medicale trebuie să prezinte un necesar de aparatură și reparațiile capitale programate și necesare pentru acest an. Un astfel de material este gata deja de la finele anului trecut, atât cu aparatură necesară, cât și cu sumele estimate a costa fiecare produs, astfel încât să se poată previziona cât mai corect ce dotări se pot face în acest an în spital. (C. MATEI)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...