Bibliografia lucrărilor lui G.T. Kirileanu se împarte în mai multe secţiuni dintre care remarcăm: cercetări de istorie literară privitoare la Zilot Românul, Iordache Golescu, Costache Conachi, Mihai Eminescu, Ion Creangă; monografii de localităţi; descrieri ale unor monumente istorice; contribuţii folcloristice; cercetări filologice şi lingvistice. Admirator constant al lui Creangă, G.T. Kirileanu şi-a dedicat o mare parte din viaţă cercetării şi editării operei acestuia, din care a scos în 1906 o ediţie la “Minerva”, desăvârşită în 1939 cu “ediţia critică”. Impresionat de reuşita lui Kirileanu, Perpessicius îl compară cu Titu Maiorescu, primul editor al lui Eminescu. De altfel, în perioada bucureşteană, a fost între primii cercetători ai manuscriselor eminesciene, iar împreună cu Ion Scurtu a îngrijit una dintre primele ediţii ale scrierilor politice ale lui Mihai Eminescu.
Bibliofil în sensul cel mai generos al cuvântului, G.T. Kirileanu este unul dintre cei mai importanţi colecţionari de manuscrise, pergamente, tipărituri vechi şi asta o face “cu gândul către viitorime”, cum zice, pentru a aduce “noi proptele” culturii româneşti, după cum se exprimă într-o scrisoare către Virgil Cioflec. Din 1935 şi până în 1950, în mai multe “reprize”, donează Academiei Române manuscrisele colecţionate, pergamentele, corespondenţa cu personalităţi ale vremii iar în 1955 donează oraşului Piatra Neamţ întreaga sa bibliotecă de carte rară, peste 22 de mii de volume cărora li se adaugă colecţii de periodice de mare valoare dintre care remarcăm: “Albina românească” (1829-1830), numerele din “România literară” apărute sub redacţia lui Vasile Alecsandri, “Dacia literară” apărută în volum în 1859, “Curierul de ambele sexe” (1836-1838), “Albina Pindului” de sub conducerea lui H. Grandea, “Columna lui Traian” şi ziarul “Traian” redactate de B.P. Haşdeu, “Bondarul” (1861), “Cimpoiul”, “Contemporanul” şi “Timpul” pe 1883 ş.a.
În însemnările sale, în care povesteşte “anecdotica” multor achiziţii de manuscrise şi cărţi, G.T. Kirileanu aminteşte şi de câteva momente dureroase în care valori rare i-au fost răpite sau distruse: “În timpul I-ului război mondial, materialul rămas în locuinţa mea din Bucureşti – atunci cînd a trebuit să plec în Moldova (Iaşi) numai cu o ladă de cărţi şi documente – a fost răpit de aceia ce au ocupat locuinţa mea. Iar lada cu cărţi şi documente luată cu mine la Iaşi mi-a fost furată când eram în călătorie… Cărţile rămase în păstrare în locuinţa mea părintească din satul Holda, menite a construi fondul de cărţi pentru înfiinţarea unei biblioteci pop. săteşti, au fost jefuite în timpul ocupaţiei austriece a satelor din Bistriţa de sus… Înainte de al II-lea război mondial, fiind pensionar la Piatra Neamţ, la retragerea armatei germane, de teama bombardamentelor am adăpostit vreo zece lăzi de cărţi rare şi manuscrise vechi pe Tarcău. Spre nenorocul meu retragerea trupelor germane s-a făcut pe Valea Tarcăului, aşa că lăzile mele au fost prădate în întregime”.
Ce soartă vor fi avut acele cărţi şi acele manuscrise care nici măcar nu au fost inventariate, nimeni nu mai poate şti. Şi ne putem imagina suferinţa “avarului” de carte rară în asemenea momente…! Chiar dânsul o spune într-o însemnare, în jurnal: “Acum trebuie să-mi port nemângâiat doliul muncii mele pierdute, până ce timpuri mai bune îmi vor îngădui altă muncă potrivită sufletului meu. Atâta numai că anii tinereţii s-au dus şi împreună cu dânşii avântul şi credinţa cea caldă…”.
Constituirea fondului public “G.T. Kirileanu” de la Piatra Neamţ nu este lipsită, însă, de peripeţii. Prin anii 1952-1954 în locuinţa sa de pe strada Ştefan cel Mare, nr. 25, îi sunt impuşi tot felul de chiriaşi (proletari) ceea ce îl determină să restrângă spaţiul pentru carte care este depozitată, o vreme, în condiţii improprii. Mai mult, dornică să se “extindă” şi să pună mâna pe toată casa prin îndepărtarea octogenarului cărturar spre … puşcărie, soţia unuia dintre chiriaşi – medic militar al unităţii ce lucra pe şantierul hidrocentralei de la Bicaz – a făcut un denunţ calomnios ce a dat apă la moară multor politruci analfabeţi, biblioteca ajungând în situaţia de a fi… confiscată şi “asanată” ca fiind de sorginte “burgheză şi reacţionară”.
A fost nevoie de intervenţia unui prieten, Adrian Brudariu, care a reuşit să ajungă până la Petru Groza pentru salvarea bibliotecii şi care a supus chestiunea dezbaterii Consiliului de Miniştri. Sunt câteva mărturii documentare ale acestui episod dramatic. O scrisoare către Adrian Brudariu din 8 februarie 1955 din care reţinem: “Nu ştiu dacă mi-oiu mai veni în fire după cumpăna de moarte prin care am trecut, dar cel puţin nu mai trăiesc ca viermele în hrean…”; o scrisoare către Petru Groza: ”… Nemeritata cumpănă de moarte care prin răutatea omenească a venit asupra-mi la vârsta-mi octogenară după o viaţă cinstită de muncă pentru cultură şi folos obştesc, a fost îndepărtată prin Înalta Dv-stră generozitate, în urma plângerii ce v-am adresat…” cât şi scrisori, în “cestiune”, de la C. Prisnea, ministrul culturii cât şi de la cabinetul preşedintelui M.A.N…
Vladimir Streinu, care în 1959 a cercetat o parte dintre lucrările din biblioteca din Piatra Neamţ, nota: “Dintre cărţile neuitatului Moş Kirileanu donate obştii din Piatra, plecăm cu sentimentul că ne-am cunoscut un strămoş necercetat. Numărul cărţilor şi al cunoştinţelor acestui patriarh nemţean, creează, după o scurtă convorbire, o atmosferă de rudenie nebănuită… Între atâtea monumente istorice şi naturale cât cuprinde regiunea, Moş Kirileanu va fi el însuşi de azi înainte, pentru noi, un monument omenesc de bunătate, de modestie, de ştiinţă cu nimic mai prejos decât celelalte…”.
Trebuie amintit că la 5 iunie 1948 o neaşteptată cinstire îi este comunicată printr-o telegramă care îl găseşte la Piatra Neamţ în plină activitate şi care îl face să se jeneze, stare pe care o comunică imediat printr-o scrisoare către S. Mehedinţi: ”Am cetit după aceea şi recitit telegrama şi nu mă puteam dumiri asupra acestei neaşteptate şi prea mari cinstiri ce mi se face din partea Academiei Române prin alegerea mea ca membru de onoare. Am fost în viaţa mea un pasionat adunător şi cetitor de cărţi şi documente vechi, dar asta n-ajunge să merit asemenea mare cinstire, cuvenită numai fruntaşilor culturali. Dacă ar fi o Academie a oamenilor aleşi pentru fapte bune, parcă nu mi-ar fi ruşine să fac parte din ea, căci toată viaţa mi-am dat silinţa de a face binele şi de a fi de ajutor altora. Dar într-o Academie de învăţaţi şi literaţi mă ruşinez să fiu numărat fără vreun merit deosebit de scriitor”. Dar această onoare nu l-a copleşit prea mult, peste exact patru zile, pe 9 iunie, Academia Română se desfiinţează pentru a se reînfiinţa pe alte baze ideologice. În noua Academie G.T. Kirileanu nu şi-a mai găsit loc…
G.T. Kirileanu se stinge din viaţă la 13 noiembrie 1960. Într-o scrisoare către I.C. Filitti zice, cu câteva zile mai înainte: “Când e frumos afară mă ridic în ceardac la priveliştile despre mama Bistriţa şi boldesc ochii la dealuri şi la moş Ceahlău din fund. Îmi iau cu tristeţe rămas bun de la toate…”.
Adrian ALUI GHEORGHE
