copil centura siguranta

* şoferii care nu pun centură de siguranţă copiilor pot fi amendaţi cu 450 de lei
* “Eu sunt de acord cu orice măsură de siguranţă în plus, cu atât mai mult cu cât este vorba despre copii”, a declarat comisarul şef Stelică Bezim, adjunctul şefului Poliţiei Neamţ.

De ieri, poliţiştii rutieri au la îndemână un instrument de sancţionare a şoferilor care nu transportă minorii în condiţii de siguranţă. Copiii cu vârste până la 3 ani este obligatoriu să fie aşezaţi în scaune speciale omologate, iar cei care au între 3 şi 12 ani sunt obligaţi să poarte centura de siguranţă. Şoferii care nu iau aceste măsuri pot fi sancţionaţi cu 4-5 puncte amendă, adică 360 sau 450 de lei. Şi vechea ordonanţă, care a fost completată acum, prevedea măsuri de siguranţă pentru transportul copiilor, dar şoferii nu puteau fi amendaţi dacă nu le respectau.

“Eu sunt de acord cu orice măsură de siguranţă în plus, cu atât mai mult cu cât este vorba despre copii”, a declarat comisarul şef Stelică Bezim, adjunctul şefului Poliţiei Neamţ. “Desigur că nu toată lumea va fi de acord cu ordonanţa şi nu o va respecta, iar poliţiştii vor aplica sancţiunile exact aşa cum prevede legea”. 

Iar legea prevede că doar autovehiculele de transport public de persoane şi taxiurile “scapă” de obligaţia de a avea scaune speciale. Ordonanţa care a intrat în vigoare ieri mai prevede că recoltarea probelor de sânge se poate face şi în ambulanţe, nu doar la spitale ca până acum: “Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătură cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuza transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport”.
Recoltarea de probe “la faţa locului” simplifică lucrurile în cazul accidentelor din mediul rural, când nu mai este nesară deplasarea zeci de kilometri până la primul spital.

Noua ordonanţă nu aduce, însă, doar măsuri coercitive în plus, ci şi drepturi în cazul persoanelor cărora le-a fost anulat permis pentru o infracţiune care a fost dezincriminată. Este suficient ca şoferii care se află într-o astfel de situaţie să se prezinte la serviciile teritoriale de poliţie rutieră, cu documentele care să dovedească în ce condiţii le-a fost anulat dreptul de conduce. Nu este necesar ca aceşti şoferi să dea examen din nou pentru a-şi redobândi permisul: “În situaţia în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracţiune care a fost dezincriminata, în conditiile art. 4 din Codul penal, şeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situaţie”.
Tot de ieri s-au modificat condiţiile în care studenţii străini pot deveni şoferi în România. Ei vor trebui să prezinte documente care să dovedească faptul că au deja 6 luni de vechime în studio pe teritoriul ţării, nu că au de gând să rămână în România pentru următoarele 6 luni, cum era până acum.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentIluzia şi confuzia în campanie – „delicii” politice de dreapta
Articolul următorDeputat Ioan Munteanu: “Unde e şcoala de altădată?”