Învăţătorul Constantin Ionescu din Grinţieş (născut la Bradu, în ziua de 3 mai a anului 1956, cu Liceu Pedagic terminat la Piatra Neamţ, promoţia 1976) mi-a dăruit cu câtva timp în urmă o carte cu acest titlu romanţios, “Ale vieţii valuri” (Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ) de peste 300 de pagini, un roman bizar dar seducător şi incitant la lectură.
În fapt, cartea cuprinde mai multe povestiri, unele scrie mai bine, altele mai puţin – semn că cele vreo cinci capitole ale volumului au fost scrise în diferite perioade şi sub influenţa diferitelor lecturi ale autorului – care întrerup din când în când firul narativ al cărţii, cu şi mai multe episoade în care personajele ies şi intră în scenă cu prea multă lejeritate încât cu greu mai pot fi urmărite.
Eroul romanului este un copil găsit în pădure, un fel de Făt Frumos din lacrimă, cu nume maghiar (?), Kostas, care trece prin tot felul de păţanii care mai de care mai dramatice. Este acuzat de o crimă pe care nu o săvârşise, este întemniţat, închisoare de temut din care, la un moment dat evadează spectaculos, ajunge să fie salvat de nişte navigatori (piraţi), ca în final să se răzbune pe cei care l-au acuzat pe nedrept şi să se însoare cu iubita lui care l-a aşteptat o viaţă să se întoarcă, precum Ulise, de pe drumul mărilor lumii. Schimbarea locurilor prin care trece personajul în cauză în face pe autor să schimbe registrele narative, astfel că de la povestea din primul capitol al cărţii (cred, cel mai bine realizat), cu vagi ecouri din romanele româneşti precum Tănase Scatiu sau Viaţa la Ţară, trece în registrul romanelor cu piraţi şi corăbieri (Comoara din insulă, Toate pânzele sus sau Contele de Monte Cristo), ca în final să revină din nou pe pământ. Romanul este şi unul poliţist, spiritul justiţiar al eroului fiind aşteptat să fie pus în practică de parcursul celorlalte patru capitole, lungite, din păcate inutil şi presărate în mare parte cu naivităţi şi poze colorate care nu-şi aveau locul în roman.
Lista personajelor cărţii, majoritatea cu nume cosmopolite (Ovidiu, Carlos, Negro, Lorena, Paulo, Georges, Nicodim etc) se îngroaşă pe măsură ce cititorul parcurge paginile, astfel că, la un moment dat, este nevoit să revină la unele capitole anterioare care să-i lămurească situaţia. Curios este că fiecare din cele cinci capitole în parte are coerenţă şi frumuseţe, însă alipirea lor pentru a crea impresia de roman este forţată.
Un lector atent al acestei cărţi (pe care nu l-a avut, se pare, autorul înainte de a da cartea la tipar) ar fi lăsat materialul din care este alcătuit acest aşa-zis roman, în proze scurte, separate, care ar fi ridicat în final valoarea literară a volumului. Am subliniat, în timpul lecturării cărţii multe pasaje frumoase care ar merita citate la o recenzie a cărţii mai consistentă. Cert este că autorul are talent de povestitor cum la puţini autori mai cu pretenţii am întâlnit. Cartea, care ar trebui retipărită într-o nouă ediţie revăzută şi prescurtată, merită căutată şi citită chiar şi în varianta sa de acum.
Nicolae SAVA
