cl piatra neamt 2015După ce au demisionat din PSD, trei dintre consilierii locali de la Piatra Neamț vor părăsi și legislativul municipal, fiindcă așa zice legea, chiar dacă mai e doar o strigare până la alegerile locale din iunie.

Aurelia Simionică, Silvia Baidan și Neculai Timaru, pentru că au părăsit partidul pe lista căruia au devenit consilieri locali, își vor pierde mandatele în cel mult două săptămâni.

„În prima ședință ordinară, luăm act de demisie. Până atunci, partidul ne comunică următorul supleant de pe listă, dacă mai este încă membru al partidului, se declară locul vacant și se validează”, a declarat Florin Fecic, secretarul municipiului Piatra Neamț.

Supleanții de pe lista PSD, în ordinea în care ar trebuie să ocupe locurile de consilieri locali, sunt: Olga Nistor, Mihai Robert Iftode, Mihai Oancea, Valerica Croitoru, Carmen Elena Nastasă, Mihaela Budacă, Mihaela Alupulesei, Cristian Mihalcea și Dumitru Anton.

Surse din cadrul PSD Piatra Neamț ne-au declarat că organizația și-a făcut datoria în ceeea ce înseamnă redactarea documentelor și va revendica mandatele celor trei foști pesediști. Hârtiile urmează să ajungă la Primărie și vor intra pe cursul firesc al birocrației, în ședința Consiliului Local din această lună. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentPIATRA-NEAMŢ: De ”Luna plantării arborilor” a învins… DRUJBA
Articolul următorAURUL ŞI ARGINTUL ROMÂNIEI, la Iaşi, pe 27 aprilie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

5 COMENTARII

  1. Foarte bine!Nu mai au sprijinul politic al PSD!Urmeaza sa fie numiti urmatori consilieri din lista de supleanti ai PSD .Sunt oameni capabili sa preia atributiile de consilieri si sa reprezinte interesele acestui partid.Le dorim succes.

  2. Nimic spectaculos. Asta este normalitatea – respectarea intocmai a prevederilor legale – pleci din partidul/formatiunea din partea careia ai candidat si ai fost ales – pierzi si functia.

  3. Sunt lucruri firești, atât timp cât nu s-au mai simțit reprezentați de acest partid. Ceea ce au uitat este faptul că membrii și simpatizanții PSD i-au votat pentru a-i reprezenta. Finalul îl vedem cu toții, au plecat spre alt partid, doar cu gândul de a candida, nu de a susține ideile inovatoare ale lui Liviu Harbuz.
    Următorii supleanți le vor lua locul, oameni capabili și responsabili, valoroși și SOCIAL DEMOCRAȚI !

Comentariile sunt închise.