politie rutiera radarUn bărbat, de 32 ani, din judeţul Vaslui a fost surprins de aparatul radar, sâmbătă, 20 august, cu viteza de 103 km/h, în localitatea Schitu Duca (limita legală fiind de 50 km/h), relatează Poliţia (IPJ) Iaşi.

„Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă 1.125 de lei. Totodată s-a dispus reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 zile”, potrivit IPJ Iaşi.

În perioada de 19-21 august, Poliţia Rutieră Iaşi a organizat acţiuni pe drumurile naţionale şi europene, aflate în aria de responsabilitate, „pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere, precum şi pentru  depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză”. S-au aplicat 362 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 114.400 de lei. Au fost reţinute 19 permise de conducere. De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare. (ZCH NEWS)

Articolul precedentAtenție șoferi! Polițiștii nemțeni „vânează” vitezomani
Articolul următorNeamț: Transportatorii s-au făcut auziți pe drumurile județului VIDEO
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.