0:00

Concursul de fotografie „Atracții turistice și locuri inedite din Neamț” a luat amploare, fotografi de renume sunt deja inscrişi: Alexandru Niţă, Andreea Ionaşcu, Ciprian Cobuz, Maia Outdoor – Vlad Luncanu, Ovidiu Slătineanu, Ioana Văcăraşu, Daria Virbănescu, Vlad Harabagiu, Carmen Ungureanu, Ionuţ Rusu, Sava Cosmin-Constantin, Bianca Olivia-Niţă, Mihai Marian, Valesecanu Vasile, Ciocan Marius-Mihai, Andrei Lucian, Livia Busuioc, Adrian David. Ei ne vor garanta o expoziţie de fotografie inedită în Piatra-Neamţ la Galeria „Era”, în data de 21 noiembrie 2014, în incinta elegantului Hotel Central Plaza.

Mai sunt 4 zile de înscrieri, întrucât pe 15 noiembrie se închide această etapă, lăsând timp membrilor juriului să delibereze până pe 21, ora 18, când va fi deschisă asteptata expoziţie de foto. Nu uitaţi să daţi like fotografiilor preferate postate în albumul de pe pagina oficială de facebook „Rotaract Piatra Neamt”, acestea reprezentând 20% din punctajul final. Primele 3 locuri, cu acordul fotografilor deţinători, vor fi licitate la „Balul de Caritate Marile Speranţe” ce urmează a fi organizat de către Clubul Rotaract Piatra Neamț, având drept scop strângerea de fonduri pentru o cauză nobilă.

Andrei Ceobanu – managerul acestui proiect a declarat: „Concursul începe să capete contur iar evoluția sa de până acum este una favorabilă. Sunt bucuros să văd că din ce în ce mai multă lume este interesată de acest proiect. Până în momentul de față avem înscriși în concurs 18 participanți ce ne-au descrețit frunțile cu fotografiile lor superbe. Observând evoluția concursului de până acum, cred că expoziția de fotografie de pe 21 noiembrie va fi una deosebită, ce nu trebuie ratată”. (N.S.)

Articolul precedentJoi, la Biblioteca judeţeană / Dezvelirea unui basorelief G. T. Kirileanu
Articolul următorConcurs Național de Table