0:00

Comunicat de presă. USR Neamț: „PSD vrea să bage mâna în buzunarele nemțenilor. Soluția PSD la problemele ApaServ: crește prețul apei cu 22%”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPSD își bate joc, încă o dată, de nemțeni. Abia pus de PSD pe scaunul de manager general al ApaServ, cu un salariu brut de 32.000 lei lunar, Vlad Angheluță a anunțat și prima lui măsură: majorarea prețului la apă cu 22%!

Înainte de a tăia din cheltuielile nejustificate, înainte de a lua măsuri pentru oprirea risipei, înainte de a monta măcar un metru de conductă nouă pentru a elimina din pierderile care ajung și la 70%, Angheluță vrea mai mulți bani de la nemțeni. Ca să aibă cu ce-și plăti lui salariul și alte sinecuri!

USR Neamț se opune categoric acestui așa-zis management. Nu poți cere mai mulți bani nemțenilor pentru un serviciu, atât timp cât calitatea serviciilor prestate nu a fost îmbunătățită, ba chiar s-a degradat în timp din lipsa investițiilor. Solicităm Adunării Generale a Acționarilor și Consiliului de Administrație să nu aprobe planul de creștere a costului apei cu 22%, anunțat de directorul ApaServ, și să aducă un management profesionist și performant la conducerea companiei. Această meteahnă de a menține pe posturi plătite gras unii politruci de serviciu trebuie să înceteze, dacă ne dorim prețuri decente și performanță”, a afirmat deputatul Iulian Bulai, președintele USR Neamț.

USR Neamț a inițiat o petiție prin care solicită susținerea nemțenilor în demersul de a cere ApaServ să oprească această creștere de preț, ce vine înaintea oricărei alte măsuri de redresare a companiei. Dacă majorarea va fi aprobată, nemțenii vor plăti pentru un metru cub de apă 6,86 lei + 9% TVA, adică aproximativ 7,5 lei pentru fiecare metru cub de apă, conform ultimei liste publicate de ANRSC.

Petiția este disponibilă aici.

USR Neamț

Articolul precedentAu început lucrările la sala de sport a Școlii „Carol I” din Roman
Articolul următorChioşc şi balcon demolate de poliţiştii locali
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.