Ziua de 25 noiembrie, când se marchează în toată lumea lupta împotriva violenței asupra femeii nu a trecut neobservată în Neamț, datorită unui proiect derulat de către Organizația Județeană a Femeilor Social Democrate, reprezentată de Carmen Elena Nastasă, președintele filialei.
Proiectul a constat în înscrierea la un concurs a lucrărilor de pictură și grafică, lucrări realizate de către elevi din județul Neamț, pe tema violenței împotriva femeii. „Anunțat la jumătatea acestei luni, în câteva zile la concursul nostru s-au adunat aproape o sută de lucrări. Mesajele din lucrări s-au dovedit a fi extrem de elocvente și dovedesc faptul că tinerii noștri conștientizează drama unor femei și totodată își doresc să schimbe lumea! Sunt extrem de mulțumită de atitudinea lor, de faptul că își doresc ca toate cele care dau viață să trăiască fără teamă, fără umilință! Le mulțumesc tuturor celor care au trimis lucrări și fiecăruia în parte îi adresez felicitări pentru sârguință și talent! Efortul copiilor și tinerilor artiști este răsplătit cu cărți prin care urmărim să le răsplătim într-o mică măsură efortul lor, iar pentru cele mai bune creații acordăm premiile I, II și III, care constau în materiale necesare la pictură. Le mulțumesc încă o dată copiilor, părinților care depun eforturi pentru a le susține talentul artistic și sunt convinsă că ar fi fost și mai multe lucrări în concurs dacă nu am fi ajuns la finalul perioadei de desfășurare a lui“, a declarat Carmen Elena Nastasă, președinta OFSD Neamț.
Alături de șefa femeilor social-democrate s-au aflat multe dintre membrele filialei județene, doamne care luptă pentru apărarea drepturilor femeilor și pentru armonie în viața lor.