0:00

Comunicat de presă. Deputații PNL Mara Calista și Robert Sighiartău au depus un proiect de lege care prevede deduceri fiscale atât pentru familiile cu copii, cât și pentru cei care au persoane aflate în întreținere, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiParlamentarii PNL Mara Calista și Robert Sighiartău au inițiat o propunere legislativă pentru modificarea alin.(1)-(3) ale art.77 din Legea nr.227/2017 privind Codul fiscal. Pentru susținerea acestor modificări li s-au alăturat prin semnarea proiectului încă 50 de deputați de la mai multe partide parlamentare.

Prin aceasta inițiativă legislativă se propune ca părinții să beneficieze de o reducere de taxe pentru fiecare copil având ca scop încurajarea natalității. Totodată, aplicăm aceste prevederi și pentru cei care au în întreținere una sau mai multe persoane.

Din păcate, anul 2021 a reprezentat anul cu un minim istoric atunci când vorbim de cifre ale nataliității. Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2021 s-au născut 180.000 de copii, față de anul 2020 când se născuseră 200.000 de copii, iarăși un record negativ al ultimilor ani din România. Anul 2021 este similar anului  2011, an marcat de criza economică, când s-au născut tot 180.000 de copii.

Este nevoie de măsuri reale pentru încurajarea natalității în România. Tinerele familii au nevoie de ajutor și actuala propunere legislativă tocmai asta își propune. Să ofere stimulente financiare prin reducerea taxelor pentru a-i încuraja să își mărească familia. Am încredere că în cel mai scurt timp acest proiect va deveni lege, iar toți colegii din Parlament vor susține această propunere”, a declarat Mara Calista.

Care sunt modificările vizate:

Art. I – Alineatele (1)-(3) ale articolului 77 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii.

(2) Deducerea personală prevăzută la alin.(1) se acordă, după cum urmează:

(i) pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere, deducerea personală este egală cu valoarea salariului de bază minim brut garantat în plată pentru anul respectiv;

(ii) pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere, deducerea personală este egală cu de două ori valoarea salariului de bază minim brut garantat în plată pentru anul respectiv;

(iii) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere, deducerea personală este egală cu de trei ori valoarea salariului de bază minim brut garantat în plată pentru anul respectiv;

(iv) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere, deducerea personală este egală cu de patru ori valoarea salariului de bază minim brut garantat în plată pentru anul respectiv;

(3) Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri ai familiei, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale căror venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc lunar valoarea salariului de bază minim brut garantat în plată pentru anul respectiv, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 62 lit. o), w) şi x) şi/ sau a pensiilor de urmaş cuvenite conform legii, precum şi a prestaţiilor sociale acordate potrivit art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. II – Prevederile prezentei legi se aplică începând cu anul următor publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deputat PNL Mara Calista

Deputat PNL Robert Sighiartău

Articolul precedentRefugiat din Ucraina pozitiv la Covid 19 internat în SJU Piatra Neamţ
Articolul următorIGI – Cum pot munci în România refugiații din Ucraina și excepțiile
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.