Ținând cont de informațiile apărute în mass-media cu privire la acuzele aduse COMPANIEI JUDETENE APA SERV S.A., vă prezentăm următoarele:
În primul rând arătăm faptul că lucrările aferente “Realizare de rețele noi de alimentare cu apă și canalizare pentru str. Petru Movila, Bd Decebal, Piața M. Kogălniceanu, Bd. Traian din municipiul Piatra Neamț”, aveau un grafic de execuție inițial pana în luna noiembrie 2023.
Compania Județeană Apa Serv S.A. a avizat un proiect tehnic în anul 2022, cu un ANUMIT termen de execuție. Proiectul tehnic avizat inițial NU MAI CORESPUNDE cu ceea ce s-a executat în prezent.
Compania Județeană Apa Serv S.A. a acționat cu buna credință și, de fiecare dată, chiar dacă nu făcea obiectul activității curente, a asigurat asistență tehnică pe toată perioada de implementare a acestui proiect, fiind întocmite în acest sens procese verbale.
APRECIEM CĂ ESTE IMPORTANT SĂ SUBLINIEM FAPTUL CĂ AU FOST PREZENȚI ÎN ȘANTIER ȘEFUL DE ZONĂ, INGINERI PROIECTARE, INGINER DETECȚIE PIERDERI, ȘEF SECȚIE APĂ, INSTALATORI. TOȚI ACEȘTI ANGAJAȚI AI APA SERV AU PRESTAT ACTIVITATE PENTRU BUNA IMPLEMENTARE A INVESTIȚIEI. PARTICIPAREA ACESTORA A FOST CONSEMNATĂ ÎN CADRUL PROCESELOR VERBALE ÎNTOCMITE LA FIECARE ÎNTÂLNIRE, PROCESE CARE DE ALTFEL POARTĂ SEMNĂTURA EXECUTANTULUI ȘI DIRIGINTELUI DE ȘANTIER – REPREZENTANT AL PRIMĂRIEI. Așadar, nu se poate vorbi de o așa zisă sabotare a acestei investiții din partea Apa Serv.
Precizăm faptul că soluțiile tehnice aferente acestei investiții au fost modificate de nenumărate ori. Un ultim exemplu este amplasarea ultimului cămin de pe magistrala (NODUL 1) care trebuia să fie pozat în amonte de podul peste pârâul Borzoghean (conform proiect). Amplasamentul a fost modificat prin Dispoziția de șantier nr. 2/13.11.2023 dar în acest moment nici această dispoziție nu este respectată, amplasamentul fiind cu 10 m în aval.
Apreciem că este important de adus la cunoștința publică faptul că săpătura pentru executarea acestui cămin (cea care apare în postările media ale domnului primar) a fost efectuată de executantul lucrărilor aferente “Realizare de rețele noi de alimentare cu apă și canalizare pentru str. Petru Movila, Bd Decebal, Piața M. Kogălniceanu, Bd. Traian din municipiul Piatra Neamț”, care de altfel a și delimitat zona respectiva.
Menționăm că, în urma solicitărilor executantului, vom fi puși în situația de a sista alimentarea cu apă de trei ori, în zile diferite, pentru aceleași noduri de cuplare, motivat de montarea ulterioara a unor armături și a debitmetrelor.
Or, compania considera că toate aceste lucrări ar fi trebuit să se realizeze concomitent, iar sistarea furnizării serviciului să se efectueze o singura dată.
Cu privire la avaria identificată în urma săpăturilor pentru magistrala nouă menționăm următoarele:
Avaria identificată nu destabilizează în acest moment furnizarea serviciului de alimentare cu apă.
Compania a analizat riscurile și pierderile generate de remedierea avariei și am constatat faptul că exista o pierdere de apă de 15 mc/zi. Or, în situația în care am sista furnizarea serviciului de alimentare cu apă, ar fi necesară o perioada de 72 de ore pentru reechilibrarea hidraulică a sistemului. Așadar, dacă în acest moment am sista furnizarea serviciului, populația nu ar beneficia de serviciul public în perioada Sărbătorilor Pascale.
Prin urmare, apreciem că primează beneficiul adus locuitorilor Municipiului.
Vom remedia avaria în momentul sistării furnizării serviciului concomitent cu lucrările de cuplare executate de Moldocor SA, pentru a nu fi puși în situația sistării serviciului de doua ori.
Încheiem prezentul comunicat menționând că niciodată nu vom da curs provocărilor de implicare a companiei într-o luptă politică.
Comunicat de presă Apa Serv