Duminică, 18 august 2024, Vatra Dornei va găzdui cea de-a șaptea ediție a competiției de alergare montană „Hit The Egg – Ouşoru Challenge”. Evenimentul, organizat de Asociația RoMontana în colaborare cu municipalitatea Vatra Dornei și susținut de numeroși sponsori și parteneri, atrage peste 250 de sportivi, atât profesioniști, cât și amatori.
Participanții vor concura pe traseele ce duc către vârful Oușoru, având de ales între probele de maraton (42 km), semi-maraton (24 km) și cros (10 km). Organizatorii au pregătit și o cursă specială pentru copii, pe o distanță de aproximativ 1,5 km. Evenimentul se bucură de sprijinul a peste 500 de voluntari și face parte din Circuitul Carpaților.
Concursul, desfășurat în Munții Suhard, cu punctul de plecare de pe platoul Runc din Vatra Dornei, are ca scop promovarea turismului activ în Țara Dornelor și încurajarea unui stil de viață sănătos. De asemenea, participanții sunt invitați să contribuie cu donații pentru adăpostul de câini fără stăpân din Vatra Dornei. Înscrierile pentru competiție sunt deschise până pe 17 august și se fac exclusiv online. Mai multe informații despre eveniment și programul acestuia pot fi găsite AICI.
“Ne-am dorit ca acest concurs să devină o tradiţie, să punem Vatra Dornei și Bucovina pe harta competițiilor de alergare montană şi să contribuim la consolidarea destinaţiei turistice Ţara Dornelor. Ne bucurăm că ne-a ieșit până acum, fiind deja la ediția cu numărul 7. Ne bucurăm să continuăm. Vă invităm să participați la eveniment în număr cât mai mare pentru a alerga, pentru a susține sportivii, pentru o tură cu bicicleta sau pur și simplu a vă bucura de natură, pentru socializare și muzică bună. Avem în program și probe sportive sau alte activități interactive pentru copii. Competiţiile de alergare montană au menirea de a contribui la dezvoltarea durabilă a teritoriului prin atragerea atenţiei asupra conceptului de turism activ, ecoturism şi a implicațiilor economice şi sociale pe care această formă de petrecere a timpului liber o au asupra dezvoltării comunităţilor montane în general.”, a declarat Radu-Adrian Rey, organizator și președinte al asociației RoMontana.
Denisa POPA