roman-spital-2016-02Încă din 2012 conducerea Spitalului Municipal de Urgență (SMU) Roman încearcă să înființeze un compartiment de îngrijiri paleative. Demersurile făcute nu păreau să aibă vreo finalitate, până nu demult. Iată însă că o deplasare la minister s-a finalizat cu promisiuni aproape ferme de susținere a acțiunii spitalului. Deși erau depuse documentații din 2015, de la minister s-au cerut avize noi, actualizate și mai riguroase, de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț.

“Pentru înființarea compartimentului de îngrijiri paleative am înaintat memoriu justificativ întrucât, în anul 2015, la secția de Oncologie Medicală, din 1.214 pacienți internați pe cele 20 de paturi, 956 de pacienți au fost pentru tratament specific citostatic, iar restul au fost cazuri foarte grave, care au necesitat îngrijiri paleative pe perioade mari de timp, fiind costuri crescute, dar și indice de mortalitate crescut. Deoarece avizul DSP pentru înființarea acestui compartiment era din 2015, iar legislația s-a schimbat, cei de la Ministerul Sănătății au solicitat un alt aviz de la DSP, aviz care să fie mai explicit, cu numărul exact de spații, de suprafețe necesare desfășurării activității medicale. Așteptăm avizul de la DSP și vom mai face un drum la București”, a declarat dr. Maria Andrici, managerul general al SMU Roman.

Compartimentul  de îngrijiri paleative ar urma să fie amenajat  la parterul policlinicii, în locul farmaciei spitalului și va avea deocamdată doar 10 paturi.

În aceeași deplasare la Ministerul Sănătății, conducerea SMU Roman a solicitat aprobări pentru înființarea unor compartimente noi, sub forma ambulatoriilor de specialitate. Se are în vedere crearea unor condiții mai bune și totodată mai „confortabile” pentru pacienți, în sensul că aceste ambulatorii ar scuti spitalul de a mai trimite pacienți la alte spitale din zonă.

roman-leoreanu-andrici
Dr. Maria Andrici alături de primarul Laurenţiu Leoreanu

”Pentru înființarea ambulatoriului de specialitate orto-maxilo-facială am specificat că sunt cazuri de politraumă, plăgi, fracturi și că toate aceste cazuri sunt trimise la Iași. De asemenea, în acest ambulatoriu pot fi rezolvate extracții dentare, alte intervenții la maxilar, intervenții chirurgicale, prelevare de biopsii și alte intervenții specifice. Pentru toate aceste cazuri,  în momentul de față noi suntem nevoiți să trimitem pacienții la Spitalul Sf. Spiridon Iași, clinica buco-maxilo-facială. Avem cazuistică și este și un domn doctor specialist, care este din Roman și lucrează la Spitalul ”Sf. Spiridon”,  și care este interest să vină la Roman”, a mai spus dr. Maria Andrici.

“Un alt aviz  am cerut pentru cabinetul de specialitate chirurgie toracică. În cadrul spitalului noi avem un compartiment de chirurgie toracică, în cadrul secției de chirurgie generală. Sunt cinci paturi. Acest compartiment este unic în județ, cu o cazuistică mare. Dar toate aceste cazuri care se prezintă la CPU și sunt pentru chirurgie toracică, nu toate sunt și cazuri de internare. Și atunci acești pacienții pot să fie văzuți în ambulatoriu, înregistrați, iar Casa de Asigurări de Sănătate va deconta consultațiile. În momentul de față, neavând ambulatoriu, consultațiile rămân nedecontate de casă, a mai adăugat managerul SMU Roman. (D. AILINCĂI)

Articolul precedentDupă două etape, VCM-LPS se teme de… retrogradare!
Articolul următorACTUALIZARE Ziua a V-a de concurs: Cine se scoală de dimineață, director ajunge
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.