Compartiment de chirurgie vasculară la SJU Piatra Neamț

sju upu noua

Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va avea, în cel mai scurt timp, un compartiment destinat chirurgiei vasculare. Conducerea celei mai mari unități spitalicești din județ a primit aprobarea de la Ministerul Sănătății pentru a înființa acest compartiment, cu 5 paturi, ce urmează să funcționeze în incinta secției Chirurgie.

Până nu demult, la SJU Piatra Neamț nu s-a putut înființa un asemenea compartiment, din cauză că nu exista niciun medic specialist. Acum, însă, specialistul există. Se numește Bogdan Olaru, are 32 de ani, vine din Galați și a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, iar specializarea și-a definitivat-o la Cluj Napoca.

A ajuns la Piatra Neamț la începutul acestui an, când a găsit un post disponibil în secția Chirurgie. N-a venit singur, ci însoțit de soția sa, de origine din orașul de la poalele  Pietricicăi. Spune că, încă din adolescență, a știut ce carieră dorește să îmbrățișeze.

„Ca mai toți medicii, încă din clasa a șaptea, când am început să studiez despre biologie și anatomie, m-am simțit foarte atras de acest domeniu, în special de partea de chirurgie cardiacă și vasculară”, povestește dr. Olaru. El spune că, inițial, a dorit să se specializeze în chirurgia cardiovasculară, dar pe perioada facultății a înțeles că se ajunge foarte greu să practici în acest domeniu și s-a simțit oarecum descurajat, hotărându-se să se reorienteze.

„Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că, mai ales în țara noastră, nu prea ai pe unde să practici chirurgia cardiovasculară. Sunt puține spitale și centre private în care se practică în acest domeniu. Chirurgia vasculară este un domeniu relativ nou, care s-a desprins ca specialitate de sine stătătoare (din chirurgia cardiovasculară, n.r.) de aproximativ 10 ani, ca o necesitate, din cauza patologiei extrem de vaste pe care o cuprindea chirurgia cardiovasculară. În alte țări din lume, chirurgia vasculară se practică de zeci de ani. Au existat și la noi specialiști, care acum au ajuns la vârsta pensionării, care au practicat în chirurgia vasculară, dar nu ca ramură de sine stătătoare”, a mai spus dr. Bogdan Olaru.

Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este al patrulea din Moldova unde există un compartiment de chirurgie vasculară, după Iași, Suceava și Galați. (A. SÎRBU)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...