Cu o zi înainte de bilanțul ISU Neamț, la care și-a anunțat prezența șeful IGSU, colonelul Ioan Nițică a fost achitat deTribunalul Militar Iași, pentru comiterea infracțiunii de ”omisiunea sesizării”. Consecința firească ar fi ca, de vreme ce nu mai are statutul de trimis în judecată, colonelul Nițică să fie repus în funcție. Rămâțne de văzut cât vor dura procedurile și în ce măsură pot fi întârziate dacă Parc hetul Militar Iași atacă sentința, iar procesul va ajunge la Curtea Militară de Apel București.
Dosarul penal, în care a fost cercetat și judecat colonelul Nițică a pornit de la o sesizare pe care cineva, care știa exact care vor fi urmările, a făcut-o la Parchetul Militar Iași. Povestea este legată de un incident petrecut la stingerea unui incendiu de la Vînători, când un ofițer a fost atacat cu un cuţit de către un ţigan căruia îi ardea casa. Nu l-a rănit, dar i-a tăiat uniforma și oricum gestul în sine era ultraj clar. Numai că, în fața polițiștilor anunțați despre incident, ofițerul în cauză a refuzat să dea declarații, condiții în care oamenii legii nu aveau niciun temei să întocmească dosar penal. În mod normal, ultrajul ar fi trebuit raportat la IGSU, ceea ce colonelul Nițică nu a făcut considerând că, de vreme ce nu exista un dosar penal, nu are ce să raporteze. Între timp, colonelul Gavrilescu, ofițerul care a fost ultragiat, s-a pensionat.
Dacă s-ar fi pensionat și el, colonelul Nițică scăpa automat de dosarul penal, pentru că era vorba despre o infracțiune legată de serviciu. În plus, prindea legea favorabilă, care a operat până pe 15 septembrie anul trecut și mai câștiga cel puțin 2000 de lei la pensie. El a preferat, însă, să piardă bani, dar să se judeca până la capăt. Și iată că instanța a pronunțat o hotărâre favorabilă lui.
”Eu îl aștept să se întoarcă la serviciu”, a declarat lt.col. Mihai Ciprin Mitrea, prim adjunctul ISU Neamț, care girează funcția de inspector șef din momentul în care colonelul Nițică a fost suspendat.
C.M.