Astăzi, 27 septembrie, în cursul dimineţii, două autoturisme s-au ciocnit frontală, pe DJ 281, între localitățile Belceşti şi Hodora, județul Iași.
Din cauza impactului puternic unul dintre autoturisme s-a răsturnat la marginea şoselei, două persoane din interior fiind rănite.
Au intervenit, la faţa locului, un echipaj de pompieri cu autospecială pentru descarcerare şi stingere şi Echipajul de Prim Ajutor de la Hârlău şi două echipaje SAJ Iaşi. Patru persoane din cele două autoturisme au primit primul ajutor calificat la locul accidentului, însă doar două au necesitat internarea în spital.
„Din primele cercetări a rezultat faptul că între două autoturisme a avut loc o coliziune soldată cu rănirea a două persoane. Unul dintre conducătorii auto avea, în urma testării alcoolscopice valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauza se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, a precizat inspector Anca Alexandra Vijiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
Angela Croitoru