Colegiul Medicilor a dat sancțiuni

Colegiul Medicilor a dat sancțiuniComisia Superioară de Disciplină a prezentat, joi, 26 martie, în cadrul Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România raportul de activitate pe anul 2014. Astfel, Comisia a analizat, în perioada ianuarie – decembrie 2014, 192 de cazuri şi a adoptat 178 decizii, având alte 70 de cauze pe rol, potrivit raportului. Colegiul Medicilor a sancţionat, potrivit raportului, 33 de medici, printre care 5 chirurgi, 4 ortopezi, 4 ginecologi şi 3 medici oncologi. Dintre medicii sancţionaţi, 14 au primit mustrare, 12 – avertisment, 4 – vot de blam, 2 – amendă (un medic – 300 de lei, altul tot atât, dar cu obligaţia de a urma cursuri de perfecţionare) şi 2 au primit interdicţia de a exercita profesia sau alte activităţi pentru 3, respectiv 6 luni, în ultimul caz fiind de asemenea impusă obligaţia de a urma cursuri de perfecţionare. Analiza a relevat că cele mai multe dintre reclamaţii au vizat specialităţile: chirurgie -30, medicină de familie/ medicină generală și 20 obstetrică-ginecologie, motiv pentru care s-au aplicat sancţiuni în 33 de cazuri, iar 145 de cauze nu au fost sancţionate. Colegiul Medicilor din România nu a dat publicității numele medicilor sancționați, nici motivul sancțiunilor. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora