De vreo 5 ani, pipirigenii se pot mândri cu un muzeu unic în zona Moldovei. Aici, pe unde odinioară va fi trecut şi Creangă, venind să-şi vadă bunicii, există un muzeu parohial singular în Moldova. Artizanul acestui aşezământ este parohul Mihai Bistriceanu, un om care s-a îngrijit de toate aceste comori şi în perioada prigoanei comuniste, având mereu crezul că odată şi odată va reuşi să le adune laolaltă, pentru ca urmaşii ardelenilor pribegiţi la Pipirig să nu-şi uite nicicând rădăcinile. Amenajat după toate regulile muzeistice, acesta păstrează o colecţie impresionantă de obiecte de cult ce au aparţinut parohiei, cele mai multe de o excepţională valoare istorică şi documentară. Astfel, Muzeul de la Pipirg deţine o colecţie de pomelnice de lemn mai importantă chiar decât Complexul naţional muzeal „Moldova” din Iaşi. Este cea mai importantă colecţie de pălmare la ora actuală din Moldova.
Organizat riguros, cu sprijinul unei echipe de specialişti şi restauratori coordonate de muzeograful Eva Giosanu, muzeul ţine pasul cu cel al marilor mănăstiri nemţene. Miniaturalele uşi împărăteşti, fragmentele din catapeteasmă şi sfeşnicele grele de lemn spun povestea vechii capele (sec. XVII), ce a aparţinut Mănăstirii Neamţ şi care a servit drept loc de rugăciune până la ridicarea bisericii de lemn, la 1807.Un chivot vechi aminteşte de anul 1841. Icoanele, de o expresivitate cu totul aparte, te ajută să călătoreşti în timp, de pe la finele secolului al XVII-lea şi până în secolul al XX-lea. Vechea cristelniţă şi un rând de haine preoţeşti amintesc de cel care a fost unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Nicodim, originar de pe aceste meleaguri. O seamă de obiecte de cult ne arată continuitatea vieţii religioase în bisericuţa de lemn: Sfintele Daruri, cununii, cărţi de cult. Un splendid costum naţional pare să ne explice nouă, celor aflaţi în trecere, că muzeul acesta e al oamenilor de acolo, al comunităţii întregi.
La amenajarea muzeului Parohiei „Sf. Nicolae” din Pipirig au contribuit câţiva restauratori din cadrul Complexului naţional muzeal „Moldova” din Iaşi, care au înţeles cât de valoroase sunt o parte dintre piesele ce au fost expuse. Iar aici vorbim în mod special de pomelnicele de lemn, aşa-numitele „pălmare”, cele pe care erau scrise numele familiilor ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii sau ale celor care voiau să fie pomeniţi la slujbele religioase. Cei doi Pomi ai Vieţii formaţi din pălmare, acele pomelnice de lemn, sunt piese extraordinare, rare. Ele figurează în marile colecţii muzeale, însă muzeele mari din România au foarte puţine exemplare. Doar muzeul Mănăstirii Agapia deţine o colecţie mai mare numeric, dar mai puţin valoroasă decât cea de la Pipirig. În sensul că cele de la Agapia prezintă suprascrieri, pe când cele de la Pipirig sunt cele originale. Aceste pomelnice au fost găsite în turnul-clopotniţă, într-o stare necorespunzătoare, au fost restaurate cu ajutorul unui specialist în conservare de la Muzeul Etnografic al Moldovei şi cu ajutorul unui restaurator de la Suceava. Pentru amenajarea acestui loc, părintele Mihai Bistriceanu a muncit ani de-a rândul. S-a îngrijit ca piesele să nu se piardă, le-a restaurat, a căutat ca muzeul să se facă după toate canoanele domeniului, iar spaţiul să corespundă întru totul acestei destinaţii. Muzeul a fost finalizat în 2007, iar de atunci, pipirigenii pe care paşii vieţii i-au purtat cine ştie pe unde îi trec pragul ori de câte ori se întorc acasă. Acesta se află în incinta Bisericii de lemn „Sf. Nicolae”, monument istoric ce datează din anul 1807 şi care a fost ridicat de ardelenii ce au trecut munţii spre Moldova de frica Uniaţiei.
Muzeul de la Pipirig trebuie trecut, fără nici o îndoială, pe lista obiectivelor turistice importante ale judeţului Neamţ.
