ajutoare turcia siriaPrimăria Piatra-Neamţ a organizat o campanie de ajutorare a populaţiei din Turcia şi Siria, unde bilanţul morţilor depăşeşte 41.000 şi alte zeci de mii de răniţi după cutremurele devastatoare. Mulţi dintre supravieţuitori au rămas fără case şi dorm pe unde apucă, unii chiar sub cerul liber.

“Împreună ajutăm Turcia și Siria! Nu putem rămâne indiferenți la drama semenilor din Turcia și Siria în urma cutremurului devastator din 6 februarie. Mii de oameni au rămas fără case, fără haine, fără adăpost în aceste zile de iarnă. Ne mobilizăm și lansăm o campanie de ajutorare pentru cei care acum trăiesc probabil drama vieții lor”, se precizează într-un comunicat al primăriei de pe site-ul oficial de socializare.

În trei puncte din Piatra-Neamţ au fost amplasate containere de colectare – vizavi de CEC, în faţa centrului comercial Winmarkt (Petrodava) şi lângă magazinul Orion din Dărmăneşti. Vor fi colectate: haine de iarnă pentru adulți și copii (paltoane, geci, ghete, pelerine de ploaie, pulovere, pantaloni, mănuși, fulare, eșarfe, căciuli, ciorapi, șosete, lenjerie de corp), corturi, paturi de campanie, saltele (pentru cort), pilote, pături, saci de dormit,  reșouri, radiatoare, butelii, termosuri, lanterne, baterii externe și generatoare, cutii cu alimente neperisabile (conserve), mâncare pentru bebeluși și scutece, produse de igienă și curățenie, produse de igienă feminine, alimente.

Pentru alimente este disponibil Centrul de colectare de la sediul Direcției de Asistență Socială  din Str. Ștefan cel Mare nr. 3. Pentru obiecte mai mari sau care nu pot fi depozitate în containere, trebuie să contactaţi organizatorii la unul dintre numerele de telefon: 0743/014.626 sau 0758/111.855. Obiectele donate vor ajunge la Centrul de Solidaritate pentru Victimele Cutremurului din Turcia și Siria.

Angela Croitoru

Articolul precedentDin lac în puţ! Riscă 7 ani de puşcărie pentru că a mituit un poliţist!
Articolul următorBraconier prins la vânătoare de mistreți
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.