COD GALBEN în Bacău, Neamţ şi Suceava

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis COD GALBEN, de instabilitate atmosferică accentuată, pentru judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava. Avertizarea este valabilă astăzi, 23 iulie, între orele 12:00 şi 23:00.

COD GALBEN în Bacău, Neamţ şi Suceava„În intervalul menționat în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de vest a Moldovei, Carpații Orientali și local în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, pe arii restrânse, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată„, precizează meteorologii. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora