COD GALBEN Furtuni în Bacău, Neamţ şi Suceava; caniculă în Bacău, Iaşi şi Vaslui

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări COD GALBEN, una de furtuni, cealaltă de caniculă, pentru judeţele Regiunii Nord-Est. Prima dintre acestea este valabilă astăzi, 24 august, între orele 10:00-21:00 şi se referă la zonele montane ale judeţelor Bacău, Neamţ şi Suceava.

COD GALBEN Furtuni în Bacău, Neamţ şi Suceava; caniculă în Bacău, Iaşi şi Vaslui„În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele montane, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia și vestul Munteniei. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și, pe arii restrânse, 40-50 l/mp”, precizează ANM.

COD GALBEN Furtuni în Bacău, Neamţ şi Suceava; caniculă în Bacău, Iaşi şi VasluiA doua avertizare se referă la judeţele Bacău, Iaşi şi Vaslui şi este valabilă în perioada 24-27 august. „Miercuri (24 august), local în Moldova, Dobrogea și Muntenia, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe arii restrânse va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19-21 de grade. Joi, vineri și sâmbătă (25, 26, 27 august) în vestul, sudul și estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18-21 de grade”, potrivit specialiştilor în meteorologie. (M. CONSTANTINESCU; HĂRŢI: ANM)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO Accident la Vânători-Neamț

Accident în comuna Vânători-Neamț. https://www.facebook.com/reel/1296778415199111 Vom reveni cu detalii.