Video. Foto. Clipe de coșmar la un incendiu din Viișoara

Video. Foto. Clipe de coșmar la un incendiu din ViișoaraÎn această seară, 7 septembire, familia unei bătrâne de 90 de ani din comuna Viișoara, județul Botoșani a trecut printr-un adevărat coșmar, crezând că aceasta a ars de vie într-o bucătărie de vară ce ardea ca o torță.

„Din fericire, femeia, în vârstă de 90 de ani, a reușit să iasă la timp din clădirea în flăcări și s-a refugiat în casa aflată la câțiva metri de focar. Vecinii povestesc că femeia obișnuia să usuce lemne verzi pe plita încinsă. Azi după-amiază, au văzut că din bucătăria de vară ieșea mai mult fum decât de obicei. S-au apropiat și au realizat ca întreaga clădire e cuprinsă de flăcări și au sunat după ajutor”, informează locotenent Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.

Video. Foto. Clipe de coșmar la un incendiu din ViișoaraPompierii voluntari din comuna Viișoara, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță au intervenit la fața locului. În timp ce pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, echipajul medical i-a acordat bătrânei ajutor medical la fața locului. Ulterior, au transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au reușit să evite și pericolul de explozie, din interiorul casei fiind scoasă și o butelie.

Angela Croitoru

Sursă foto, video: ISU Botoșani

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...