O femeie care s-a urcat la volan deși era sub influența băuturilor alcoolice și a provocat un accident soldat cu patru victime, a beneficiat de clemență și a fost condamnată la o pedeapsă fără executare. Judecătorii pietreni au găsit-o vinovată de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Pedepsele pentru fiecare faptă au fost contopite și a rezultat o condamnare de 2 ani și 2 luni de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere.
Acuzata trebuie să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunității. Pe parte civilă au fost acordate rudelor victimelor daune consistente. Trei persoane au de recuperat câte 225.000 lei, iar una 90.000 lei, în total asiguratorul fiind bun de plată cu 2.790.000 lei. Decizia Judecătoriei Piatra Neamț nu este definitivă.
Totul s-a întâmplat pe 1 decembrie 2019, în jurul orei 00:45, în localitatea Turturești. Pe fondul consumului de alcool, acuzata a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar într-o curbă mașina a ieșit de pe carosabil, a doborât vreo 10 metri de gard și s-a oprit într-un copac. În urma impactului violent cele patru pasagere din mașină au fost rănite, iar în ciuda eforturilor medicilor, una dintre femei a decedat.
Cercetările au stabilit că la momentul accidentului șoferița era sub influența alcoolului, rezultatul la probele de sânge fiind de 1,50 grame la mie la ora 02:00 și 1,33 grame la mie peste o oră. Expertiza a concluzionat că mașina a rulat cu o viteză de circa 112 km/h pe un sector de drum cu limitare la 50 km/h.
(G.S.)