Avariile la magistrala veche de apă din Piatra-Neamț au devenit o obișnuință, singura necunoscută este ce stradă va rămâne fără apă. Astăzi, 19 iunie, până la ora 16:00, Compania Județeană Apa Serv anunță că le-a venit rândul consumatorilor de pe străzile Anton Vorel, George Coșbuc, Bulevardul 9 Mai, Republicii și Locotenent Drăghescu.
“Având în vedere înlocuirea unor armături (vane/robineți) și remedierea unei avarii, Compania Județeană APA SERV S.A. este pusă în situația neplăcută de a întrerupe temporar furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, astăzi 19.06.2024, între orele 09.00-16.00 în Municipiul Piatra Neamț”, precizează compania.
Z.C.