0:00

Chivorchian – tot mai tentat de şefia FRF, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Alegerile pentru președinția FRF sunt programate pe 5 martie, însă Gheorghe Chivorchian nu s-a hotărât, încă, dacă se va înscrie în cursă, deși nu îi este indiferent ce se întâmplă în fotbalul românesc. Poate, din acest motiv este monitorizat cu atenție de contracandidați.

Până pe 5 martie mai este și 5 februarie. Dacă o să mă hotărăsc să candidez o să anunț pe toată lumea. Toți cei care vor candida trebuie să se aștepte la astfel de lucruri. Nimeni nu ia nicio poziție față de conflictul de interese. Atâta timp cât Popescu și-a anuntat în staff două persoane care deja sunt salariate ale FRF, ei trebuiau să își dea demisia. Kassai a știut să păstreze relații bune cu membrii. De asta este așa respectat. Dacă ar fi candidat Mircea Sandu și ar fi fost și alți candidati, el ar fi trebuit să își dea demisia”, explică Chivorchian conflictul de interese în care se află în acest moment Anghel Iordănescu, angajat ca director tehnic în FRF și Bogdan Stelea, antrenorul naționalei de tineret a României.

Fostul președinte al Ceahlăului are un mesaj pentru cei care vor vota pe data de 5 martie viitorul președinte al FRF: ”Ceilalți membri afiliați trebuie să înțeleagă că ei sunt importanți în orice zi, orice oră, orice moment, nu doar câteva minute, atunci când votează. Dacă nu înțeleg acest lucru, vom avea ce avem și acum. Sunt 41 de cluburi care sunt propuse pentru dezafiliere. Ele au fost propuse în decembrie, însă nu s-a anunțat nimic. Cei care și-au depus candidatura trebuie să facă o cerere oficială la FRF și să ceară lista membrilor afiliați. Trebuie făcut acest lucru pentru a nu mai apărea contestații după alegeri. Trebuie făcute lucrurile clare de la început.

Strategie anti-Popescu?

Răzvan Burleanu a confirmat că a avut  o întâlnire cu ceilalți contracandidați ai lui Gică Popescu, dar Gheorghe Chivorchian  susține că el nu a luat parte la întrevedere, dar se declară satisfacut de faptul că “Baciul” se teme de implicarea sa în lupta pentru șefia FRF. Mai mult decât atât, fostul președinte al Ceahlăului susține că Gică Popescu duce o campanie lipsită de fair-play, fiind ajutat de oameni din interiorul Federației.

“Dacă îmi voi depune candidatura, o voi face într-un cadru organizat. Pot să mă întâlnesc azi și cu oamenii din fotbal, cu jurnaliștii, nu trebuie să spun ce program am eu în timpul săptămânii. Este îmbucurător faptul că Gică Popescu este interesat de ce fac eu în cursul zilei. Cel mai important este să-și vadă de ce vrea să facă el, să iasa în fața publicului și să spună ce vrea și să-l intereseze mai puțin părerile altora. Gică Popescu e în campanie, dar trebuie să se promveze singur, nu să fie ajutat de oamenii din federație. Unde s-a mai văzut chestia asta?! Dacă toată lumea va fi echidistantă în aceste alegeri, părerea mea este că Gică Popescu nu va avea nicio șansă în fața lui Vasile Avram, Răzvan Burleanu sau Marcel Pușcaș”, a criticat Gheorghe Chivorchian atitudinea candidatului Gică Popescu la șefia FRF.

Burleanu salută intenția lui Chivorchian, de a candida

Răzvan Burleanu, contracandidatul numărul unu al lui Gică Popescu a declarat că intrarea în luptă a lui Gheorghe Chivorchian va fi o dovadă că sistemul clădit ani de zile de Mircea Sandu la FRF se apropie de sfârșit. Eu mă bucur, cu cât apar mai mulţi candidaţi cu atât practic se demonstrează că sistemul acesta poate fi destructurat, că nu mai funcţionează, mai ales că în ultimii patru ani de zile, sistemul Sandu – Kassai, nu a mai produs beneficii pentru membrii FRF, ceea ce mă face să fiu încredinţat că vom reuşi să câştigăm aceste alegeri şi că toţi aceşti membri, cluburi afiliate la FRF, nu vor mai accepta indicaţii preţioase venite dinspre domnul Kassai. Şi când mă refer la aceste indicaţii mă refer pur şi simplu la recomandări în modul cel mai brutal, adică la intervenţii violente ale domnului Kassai, aşa cum se întâmplă în momentul de faţă în teritoriu”, a spus Răzvan Burleanu.

Acesta a mai precizat că porțile sunt deschise pentru orice susținător al programului său, inclusiv pentru Gheorghe Chivorchian.

”Scopul meu este să duc această campanie până la bun sfârşit, voi continua în acelaşi registru în care m-aţi auzit până acum, o schimbare totală. Dacă vreunul dintre ceilalţi contracandidaţi ai mei, fie domnul Avram, domnul Chivorchian, chiar şi domnul Popescu, dacă dorește să se retragă şi să susţină acest program de candidatură al meu în ceea ce priveşte o schimbare totală, aceştia vor fi primiţi cu braţele deschise la fel ca oricare alt membru afiliat al FRF”, a specificat Răzvan Burleanu.

Gheorghe Chivorchian are, la rândul lui, o opinie personală despre Răzvan Burleanu, pe care îl vede ca un posibil câștigător al alegerilor programate pe data de 5 martie, la concurență cu Vasile Avram.

“Fotbalul românesc, astăzi, este un muribund. Dacă la acest pacient nu vin niște medici adevarați, va fi trist. Cei mai indreptățiți să câștige cursa, ținând cont de programele lor, sunt Vasile Avram și Răzvan Burleanu. Vasile Avram, este un om care a condus un organism. Dacă era lasat, l-ar fi pus pe picioare, iar Răzvan Burleanu a condus o Federație și a avut performanțe. Cine va prelua frâiele fotbalului românesc să nu înțeleagă că se instalează într-un birou cu un seif plin cu bani, în care echipa națională are rezultate senzaționale”, a conchis Chivorchian.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentPersonalitatea săptămânii Farmacistul Lascăr A. Vorel
Articolul următorDunărea Brăila – HCM Roman 28-16 (10-6)

1 COMENTARIU

  1. Nu intereseaza pe nimeni ce face mosul asta. Gica Popescu si fotbalistii generatiei de aur MERITA sa conduca Frf.

Comentariile sunt închise.