Cea mai discutabilă fază a meciului Steaua-Ceahlăul a fost cea din minutul 90 plus 1, când Chipciu a căzut în careul pietrenilor după un contact cu Dumitraș, iar arbitrul l-a avertizat cu cartonaș galben pentru simulare și l-a eliminat pe căpitanul Stelei, întrucât mai încasase un galben, pentru proteste.
”Nu vreau să comentez arbitrajul, ştiu doar că la mine a fost penalty şi am primit cartonaş roşu. Am mai avut un penalty. Ştiu în ce direcţie arbitrează Rusandu, îl ştiu de la Braşov”, a declarat Chipciu la postul Look TV după meci. Comentatorii prezenți în studioul televiziunii, alături de moderatoarea Alexandra Ciuhulescu, l-au contrazis pe căpitanul campioanei. Analizând reluările de faze, jurnaliștii sportivi i-au dat dreptate centralului care nu a acordat penalty, fiind foarte aproape de fază, deși au admis că pentru cartonașul galben arbitrul ”are acoperire regulamentară de 50 la sută”, întrucât putea fi considerată o cădere în virtutea inerției. La o fază anterioară, steliștii au mai invocat un penalty, după o centrare a lui Adi Popa, urmat de un presupus henț al fundașilor centrali ai Ceahlăului, dar reluările de faze i-au dat din nou dreptate centralului Rusandu, care, fiind plasat foarte bine, nu s-a lăsat impresionat de strigătele disperate ale steliștilor. (M. STOIAN)