Acum exact 4 luni, pe 8 aprilie 2017, un incendiu, izbucnit din cauza unui coș de fum, distrugea acoperișul casei praznicale din incinta Schitului Vovidenia . A fost afectat și acoperișul unui corp de chilii vechi, înscris în patrimoniu, care avea un cuptor unic și valoros. A fost afectat doar acoperișul, clădirea, din cărămidă, rezistând atât în fața flăcărilor, cât și a apei folosită la stingere (mai multe despre incendiu puteți citi aici). Însă, conducerea schitului și probabil a Mănăstirii Neamț căruia i se subordonează (lucrurile urmează să fie lămurite) a făcut curățenie și a nivelat totul cu buldozerul. Fără să fi cerut aviz de la Direcția pentru Cultură, fără ca un specialist să fi văzut construcția și să stabilească în ce fel și dacă poate fi refăcută.
”Am fost foarte neplăcut surprinsă să constat că a dispărut, pur și simplu, corpul de chilii”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț. ”A dispărut, de asemenea, o casă veche, care era în apropierea Casei Sadoveanu. Din punctul meu de vedere, aceste distrugeri ale monumentelor sunt infracțiuni grave”.
Imediat după incendiu, poliția a întocmit un dosar penal pentru distrugere din culpă. Cum este vorba despre o distrugere ulterioară celei produse de foc, este posibil ca dosarul să ia un alt curs. Până atunci, singura persoană amendată de poliție, cu 8.000 de lei, a fost starețul Mănăstirii Neamț, Benedict Sauciuc. El a primit un set de recomandări și măsuri, din partea ISU; cu termene de punere în practică, dar nu le-a respectat. De la ISU a primit doar avertismente și alte termene de aduce la îndeplinire a măsurilor. Ultimul termen a avut scadența exact cu o zi înainte de incendiu.
C.M.
S-a temut Nitica de afurisire. Dupa cum s-a vazut, de ce s-a temut, de aceea n-a scapat